Clienții din Serbia primesc înapoi valoarea TVA-ului pe produsele cumpărate de la CASA ALEX din Oravița!

 modelmic

Casa ALEX oferă posibilitatea clienţilor cu domiciliul în ţări din afara UE, să achiziţioneze produse din magazin în regim TAX FREE. Această procedură se referă strict la cetățenii străini (în principal sârbi) care nu sunt stabiliți în țările Uniunii Europene, respcetiv adresa sau domiciliul permanent al acestora nu se află într-una din aceste țări ale UE. Adresa sau domiciliul se dovedesc prin pașaport sau cartea de identitate.

Cum se procedează pentru a primi înapoi TVA-ul?

– cumpărătorul trebuie să facă cumpărături de minim 175 euro doar din magazinul Casa Alex  din Oravița. Daca sunt valori mai mici, nu se poate rambursa și nici nu se pot cumula mai multe bonuri.
– după eliberarea facturii, cumpărătorul va cere de la Biroul de Informaţii documentul de restituire a TVA-ului;
– cumpărătorul va trebui să scoată cumpărăturile din ţară în termen de 3 luni de la achiziţie;
– la biroul vamal de ieșire din țară, să prezinte cumpărăturile, factura în original, dovada plăţii (bonul fiscal) şi documentul de restituire a TVA-ului completat de către magazin;
– după verificare și dacă totul este în regulă, cumpărătorul va obţine ştampila vamală pe factură si pe documentul de restituire a TVA-ului;
– apoi cumpărătorul va reveni cu documentul de restituire a TVA-ului in original şi o copie a facturii la magazinul nostru;
– TVA-ul se restituie integral, fără a se reține vreun comision.

Sună clopoțelul iar Casa Alex te așteaptă cu cea mai bună ofertă!

În curând începe școala iar Casa Alex o gamă largă de articole școlare la super prețuri.

Încă de la finalul lunii August, Casa Alex te invită să-i descoperi ofertele, de unde veți putea alege tot ce veți avea nevoie. De la ghiozdane, articole de papetărie și birotică, instrumente de scris, calculatoare până la mobilier de birou și scaune.

Vino la Casa Alex să-ți faci cumpărăturile necesare pentru noul an școlar!

Ghiozdan tip rucsac „ALEX“ la super prețul de 10.99 lei/bucata, birou Kinder Sonoma – 99 lei/buc, diverse modele de penar cu două fermoare, complet echipate la prețul de doar 19.99 lei/buc .

Oferta este valabilă la Casa Alex în limita stocului disponibil.

 

Sergiu TABAN

 

 

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei