Colectare selectivă la un alt nivel, în stațiunea de pe Valea Cernei

bh

Pentru aducerea salubrităţii staţiunii Băile Herculane la standarde europene, începând cu 01.05.2020 operatorul de salubritate va trece la colectarea separată a deșeurilor municipale, precizează reprezentanții Primăriei orașului de pe Valea Cernei.

Ținând cont că locurile de colectare comune ale deșeurilor municipale din jurul blocurilor au fost dotate cu spații speciale de sortare, în deșeuri menajere – reziduale (cele care nu pot fi reciclate, exclusiv: deșeuri vegetale, inerte, electrice , electrocasnice, toxice, periculoase) și deșeuri reciclabile (plastic, hârtie/carton, sticlă, metal), beneficiarii serviciului de colectare care au gospodării individuale (case) au fost dotați cu pubele de 120 l pentru deșeuri menajere – reziduale și vor primi saci transparenți de 120 l pentru deșeurile reciclabile.

Pentru ridicarea deşeurilor menajere și reciclabile beneficiarul trebuie să pună în fața proprietăţii pubela sau sacul transparent, conform programului de colectare primit.

Locuitorii sunt anunțați că în cazul în care în pubelă sunt depuse și alte materiale în afară de deşeuri menajere – reziduale, se va refuza ridicarea deşeurilor şi se va pune în vedere beneficiarului să scoată celelalte materiale din conținutul deşeurilor menajere.

Totodata, locuitorii care dețin contract de colectare a deșeurilor vor beneficia gratuit începând cu 01.05.2020 de câte un sac transparent de 120 l pentru deșeurile reciclabile (plastic, hârtie/carton, metal, sticlă).

Sacii se vor ridica numai după umplerea lor (nu sfert sau jumătate din capacitate) în ziua de miercuri. Pentru a folosi la maxim capacitatea sacului transparent pliați, turtiti sau striviți ambalajele. În cazul în care sacul conține și alte deșeuri decât cele reciclabile, se va refuza ridicarea acestuia. La fiecare ridicare a sacului cu deșeuri reciclabile, beneficiarul va primi un sac nou, aceștia nefiind reutilizabili”, precizează reprezentanții operatorului de salubritate, SC Ecologica Băile Herculane.

Deșeurile menajere și reciclabile vor fi ridicate, în cazul persoanelor fizice, numai din recipientele puse la dispoziție de operator.

94330223_747869512286029_3542147498531356672_o

Lorena Poenaru

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei