Concurs național de poezie, în memoria cărășeanului Ion Chichere! Premii substanțiale pentru cei mai buni poeți amatori!

chichere

Județul Caraș-Severin va găzdui în luna septembrie cea de-a doua ediție a Concursului Naţional de Poezie „Ion Chichere”, organizat în memoria poetului cărășean, decedat în urmă cu 13 ani. Concursul se adresează creatorilor cu vârsta de până la 35 de ani (inclusiv), care NU sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România. 

Concurenţii vor trimite câte 10 poeme, fie în plic, fie pe e-mail, până cel târziu în data de 25 septembrie, data poştei sau data de transmitere a e-mail-ului. Adresă poştală este Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, str. Libertății, nr. 40, iar adresa de e-mail: cdc_resita@yahoo.com. Poemele vor fi însoţite de datele de contact ale autorului (nume, adresă poştală/ e-mail, telefon).

Se vor acorda trei premii: premiul I – Premiul „Ion Chichere” – 700 de lei, premiul II – 500 de lei și premiul III – 300 de lei. Festivitatea de premiere va avea loc în data de 19 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul manifestării culturale „Reşiţa în 10 dimensiuni”, ce se va desfășura la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Cu acest prilej va fi lansat și un volum de poezii care va cuprinde cele mai frumoase opere înscrise în concurs.

Pentru ridicarea premiului, prezenţa este obligatorie. Se asigură decontarea cheltuielilor de transport (pe teritoriul României) şi o noapte de cazare.

Juriul va fi format din: Cornel Ungureanu, președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor, criticul literar Gheorghe Jurma, poeții George Vulturescu și Costel Stancu, criticul literar Radu Cernătescu.

Concursul este organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor Reşiţa, Lions Club Reşiţa Montană și Cenaclul Literar „Semenicul” din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Reşiţa.

Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Costel Stancu

    Nu există poeți amatori și poeți profesioniști. Calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România, benevolă, nu îți conferă statut de profesionist.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei