Consiliul AJVPS Caraș-Severin nu i-a prelungit mandatul de director lui Mircea Ciobanu!

ajvps

Inginerul Mircea Ciobanu a fost trimis astăzi acasă! Asta au decis cei 6 membri ai Consiliului Director din cei 10 prezenți, care au votat împotriva  prelungirii mandatului „eternului“ Mircea Ciobanu în funcția de director al Clubului AJVPS Caraș-Severin. Ciobanu nu mai îndeplinește de astăzi această funcție.

După cum ne-a declarat Ion Miloș, președintele AJVPS Oravița, în cadrul Consiliului AJVPS Caraș-Severin pentru încheierea conturilor cu directorul Ciobanu au votat reprezentanții cluburilor din Reșița, Oravița, Oțelu Roșu, Bozovici, Băile Herculane și avocatul Dorin Mărăscu, președintele AJVPS Caraș-Severin.

Conducerea executivă a clubului AJVPS Caraș-Severin va fi asigurată pentru o perioadă interimară de Dumitru Dragomir, secretar al AJVPS Caransebeș, propunere înaintată  chiar de fostul director, Mircea Ciobanu.

Inginerul Mircea Ciobanu a fost contestat în ultimii ani de către mai mulți membri ai clubului AJVPS Caraș-Severin, vocile lui Ioan Borduz și ale lui Ion Mustață exprimându-se cu fermitate pentru demiterea celui care a condus în ultimele două decenii, instituție în care adevărații vânători și pescari ar trebui să se simtă protejați de actele braconierilor și ale celor ce nu respectă statutul vânătorilor și pescarilor cărășeni. Borduz l-a acuzat în mod vădit pe cel care de astăzi este fostul director prin faptul că acțiunile lui ar fi transformat AJVPS Caraș-Severin într-o organizare de tip  „Ciobanu SRL“. Iar războiul dintre părți continuă și astăzi în instanță, Ciobanu forțând în Adunarea Generală AJVPS Caraș-Severin suspendarea și excluderea celor doi vânători „vocali“.

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei