„Copilărie cu bucurie”, evenimentul care a adunat aproape 1000 de copii pe platoul din fața Gării din Oravița

modelmic (1)

 

Primăria Oravița, în colaborare cu școlile din oraș, a organizat manifestarea „Copilărie cu bucurie”, dedicată Zilei Internaționale a Copilului.

Aproape 1000 de copiii s-au adunat pe platoul din fața Gării pentru a se întrece în activități specifice vârstei lor. Bucuria copilăriei, dar și competitivitatea au fost evidențiate prin desene pe asfalt și concurs de biciclete,dar  și concursuri de cros.

A fost o prezență extrem de numeroasă la aceste activități, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Activitățile pe care noi le-am organizat au fost special pentru copii”, a declarat Dumitru Ursu, primarul din Oravița.

modelmic (1)

La aceste activități dedicate copiilor din Oravița au participat elevi de la 3 școli din localitate, dar și de la Grădinița PP nr.1. Este vorba despre Școala Gimnazială Romul Ladea, Liceul Teoretic „General Dragalina”, și Liceul Tehnologic Mihai Novac.
Copiii care au participat au primit tricouri, baloane, materiale de desenat pe asfalt, dar și diplome și medalii.

modelmic

 

modelmic (1)

 

Elena FRANȚ

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei