„Cornel Ungureanu nu are vârstă, Cornel Ungureanu are operă”

modelmic

În cadrul proiectului cultural „Să ne recunoaștem valorile”, Biblioteca Județeană „Paul Iorgovici” Caraș-Severin împreună cu  Forumul Democratic al Germanilor Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița au organizat marți, 18 septembrie 2018, un moment aniversar dedicat profesorului universitar doctor Cornel Ungureanu, președintele Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor din România, erudit incontestabil și reper indispensabil al Banatului  literar și cultural.

Totodată, a fost lansat și cel mai recent volum semnat Cornel Ungureanu, Mitteleuropa periferiilor, ediția a II-a, revăzută și adăugită, volum apărut la editura Brumar din Timișoara, 2018. Încă de la prima pagină autorul subliniază, în această a doua ediție a cărții, „modul în care literatura română, prin scriitorii ei, mai mult sau mai puțin importanți, din sec. XX sau de azi, pot defini Mitteleuropa periferiilor: o geografie literară legată de pierderea unui Centru – a unui reper. Și de regăsirea altui Centru.” De asemenea, precizează: „cartea de față trebuie citită împreună cu Literatura Banatului, volum important pentru înțelegerea  „Mitteleuropei periferiilor”; datorăm această carte prietenilor de la revista „Orizont” și celor care au dat sens grupului „A treia Europă”.” Volumul se încheie cu un Epilog și cu dedicația autorului „Fie acest volum în memoria Gabrielei Colțescu, admirabil coleg din echipa noastră de odinioară.”(Prima ediție a cărții a apărut în 2002 la editura Polirom, iar pe ultima pagină erau anunțate volumele „în pregătire” din seria „A treia Europă”. Între ele se afla și Gabriela Colțescu, Cornel Ungureanu (coord.) – Rasă în clasă în Europa Centrală și extremele politice.)cornel ungureanu2

Dintr-un început, scriitorul Erwin Josef Țigla, moderatorul evenimentului, a ținut să precizeze că întâlnirea propusă se vrea una de suflet, considerând invitatul unul dintre prietenii scriitorilor reșițeni. După o scurtă incursiune în viața și opera lui Cornel Ungureanu, Erwin Josef Țigla i-a înmânat acestuia o diplomă de Membru de onoare al Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților Reșița.

De asemenea, managerul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici”, dra. Clara Maria Constantin a înmânat sărbătoritului Titlul „In Honorem Paul Iorgovici”, cea mai înaltă distincție a acestei instituții, plachetă omagială dăruită cu prilejul împlinirii celor 75 de ani de viață (Cornel Ungureanu s-a născut în data de 3 august 1943 la Lugoj, județul Timiș).

Despre omul și scriitorul Cornel Ungureanu, despre mentorul a generații de scriitori Cornel Ungureanu s-au rostit frumoase cuvinte și aprecieri venite din partea unor prieteni și colaboratori: poetul Octavian Doclin, pr.prot. Vasile Petrica, artistul Nicolae Dumitru Vlădulescu, publicistul Titus Crișciu, scriitorul și editorul Gheorghe Jurma, bibliotecarii Erwin Țigla și Gabriela Șerban, scriitorul Adrian Bodnaru și filologul Ada D. Cruceanu, pe care, intenționat, am lăsat-o la urmă  dorind să și citez cuvântul domniei sale: „Cornel Ungureanu nu are vârstă, Cornel Ungureanu are operă!”.

cornel ungureanu

Vădit emoționat, maestrul Cornel Ungureanu a fost cel care a încheiat întâlnirea, a mulțumit celor prezenți și și-a prezentat cartea, dovedind încă o dată că, așa cum preciza și Octavian Doclin, prin scrierile sale „redă contemporaneității și viitorimii valori literare perene ale ținutului Banat.”

Evident, evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe și o alta de fotografii, dar și cu tradiționalul „La mulți ani!”

 

 

 Gabriela Șerban

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei