COVID-19 între aritmetica pură și politica românească de tip balcanic – editorial

a

Un lucru este cert: Covid-19, cauzat de infectarea cu noul tip de coronavirus, există. O spune nu doar OMS-ul ci și toate țările lumii care și-au umplut până la refuz spitalele desemnate pentru a trata această boală, care și-au îngropat morții, care au impus restricții de tot felul.

A contesta existența acestui virus, e ca și cum ai spune că nu există Dumnezeu, pentru că TU, personal, nu l-ai văzut; sau că nu poate exista viață pe alte planete pentru că, de asemenea, nu ai avut contact direct cu ea; sau că nu există DOR pentru că nu poate fi vizualizat, chiar dacă îl simți.

Există semeni de-ai noștri care nu cred în existența acestuia. E dreptul lor legitim să creadă sau să nu creadă. Există alții care cred în existența virusului, dar nu sunt siguri că poate fi atât de devastator precum spun medicii sau autoritățile. Sunt alții însă, un număr destul de însemnat, care cred și se tem de acest virus, datorită problemelor de sănătate care se pot amplifica, sau mai simplu, cred pentru că le e frică de moarte. E un sentiment normal dacă ai ceva în tărtăcuță. Vom încerca să aflăm motivele pentru care unii cred iar alții nu, de ce unii se tem iar alții iau în derizoriu această maladie care a afectat planeta, toate privite în contextul aritmeticii pure și a politicianismului de tip dâmbovițean.

Virusul există, nu pentru că spun eu, ci pentru că o spun specialiștii în epidemiologie din lumea întreagă. Virusul nu omoară, dar ajută să treci pragul pe lumea cealaltă dacă mai ai și alte boli asociate, sau dacă ai o anumită vârstă. Virusul se manifestă diferit de la o persoană la alta; unii îl contactează se infectează și suferă acasă sau prin spitale, alții îl au sau l-au avut fără să aibă nici cel mai mic simptom, iar la alții s-a manifestat ca o simplă răceală. Întrebarea e de ce atâta înverșunare pe rețelele de socializare în a combate existența acestuia?

Dacă spui ceva de prezența unor cazuri de îmbolnăviri ești acuzat de minciună, ești înjurat în cele mai oribile moduri, ești catalogat drept vândut puterii și alte cele. E chiar atât de greu de priceput că mass-media e doar un mijloc de transport al informației de la emițător către receptor? Nu cred să fie prea mulți jurnaliști care să scrie despre acest subiect inventând cazuri, mințind cu de la sine putere despre numărul de bolnavi sau de persoane decedate INFECTATE ȘI CU CORONAVIRUS. Subliniez acest lucru pentru că nici până astăzi nu s-a stabilit dacă virusul ucide sau nu, dar medicii sunt unanimi de acord că accelerează o serie de boli care conduc la deces.

„Oricum murea“ – am auzit și am citit de nenumărate ori. De acord cu voi, dar poate să spună cineva că a murit la „termen“ sau putea să o mai ducă o vreme? În urmă cu 4 luni ne-au blocat în case, au închis economia, ne-au inoculat frica de virus, de boală și de moarte. E absolut firesc să te temi de moarte. Doar inconștienții nu o fac. Din păcate aceste decizii au fost dublate de o serie de măsuri și de acțiuni ale guvernanților noștri contrare afirmațiilor publice. Ne purtarea măștilor sau purtarea incorectă, chef în sediul Guvernului, diferențe între vorbe și fapte, minciuni dovedite, contradicții și peste toate sentimentul că se fac și se desfac tot felul de afaceri profitabile doar pentru ei.

Neîncrederea în clasa politică s-a transformat în neîncrederea în acest tip de virus și respingerea lui în totalitate. E dreptul fiecăruia să credea ce vrea, în ce vrea și mai ales în cine vrea. Aceasta este până la urmă esența democrației; să poți să ai propria opțiune și SĂ POȚI SĂ O EXPRIMI. Din păcate în România are mereu dreptate cel care strigă mai tare, care înjură mai birjărește, care se agită mai mult. De fapt nu are dreptate, dar cei din jur îl ignoră și astfel are sentimentul că are dreptate.

E vorba până la urmă de spațiul meu și de spațiul tău; atâta timp cât ne respectăm acest spațiu, cât ne ascultăm reciproc ideile și ne contrazicem cu argumente, dovezi sau chiar propriile opinii, totul e OK. Când încercăm să ne impunem altora adevărul nostru prin forță, ori prin mojicie, limbaj suburban, amenințări și alte asemenea gesturi, devenim demni de milă.

„Ești plătit să spui asta“ sau „medicii au oferit mii de euro ca să recunoască un aparținător că a murit de covid“, sunt expresii pe care le-ați auzit sau le-ați citit pe rețelele de socializare. Presupunem că este adevărat. În întreaga lume s-au îmbolnăvit milioane de oameni și au murit sute de mii de oameni, infectați cu noul coronavirus. Atenție, spun infectați cu, nu morți de…Oare cine a avut atât de mulți bani să-i plătească pe toți și care ar fi avantajul personal al celor care fac asta? Toate țările lumii sunt afectate de acest virus și toate țările lumii au de suferit din punct de vedere economic, mai mult sau mai puțin. Nu trebuie să-mi dați dreptate, doar gândiți puțin.

E foarte adevărat pe de altă parte că o serie de politicieni, cum avem și noi în România, profită de această pandemie pentru a-și rotunji semnificativ veniturile, pentru a face afaceri mai mult sau mai puțin legale, pentru a câștiga un capital electoral și bani; foarte mulți bani. E la fel de adevărat că se încearcă exagerarea periculozității virusului pentru a menține teama în rândul populației, dar asta nu înseamnă că el nu este periculos pentru o parte a semenilor noștri.

Ni se spune că avem peste 200 de cazuri în ATI și nu mai sunt paturi libere. Tot ei recunosc că există în țară peste 1,600 de paturi dotate cu ventilatoare, deci ideea că am ajuns la saturație și medicii vor fi nevoiți să aleagă cine moare și cine trăiește e o minciună desființată de aritmetică; 200 e mult mai mic decât 1600. De vreo 8 ori. Ni se spune zi de zi să respectăm o serie de reguli pe care nici măcar ei nu le respectă, deci credibilitate ZERO. Ne amenință cu reintroducerea stării de urgență, dar vorbesc de alegeri; nu avem voie să mergem în concedii dar se poate redeschide anul școlar și cel universitar. Cine și ce să mai creadă

În concluzie: cred că acest virus există și e dreptul meu, la fel cum tu poți să crezi altceva. Cred că suntem mințiți și ni se prezintă oficial minciuni și exagerări, dar tu ești liber să ai o altă opinie. Cred că se fac afaceri pe seama acestei pandemii, dar tu ești liber să judeci altfel.

Și încă un lucru. Cred că e bine să respectăm distanțarea FIZICĂ, nu pe cea socială, mai cred că e bine pentru siguranța noastră și a celor dragi nouă să purtăm mască și mai ales să ne spălam mâinile cu apă și săpun. Știu că pe unii îi înfioară gândul că apa e udă dar asta e, ne sacrificăm. Deci dragul meu coleg de viață: lasă-mă să cred în ce vreau eu, nu în ce vrei tu; las-mă să-mi fie frică de moarte și de o lungă suferință și ești liber să faci ce vrei tu, cu o singură condiție: încearcă să mă ferești de transmiterea acestui virus în care eu cred, iar tu nu. E dreptul tău, dar e viața mea. În rest….politicienii vor rămâne aceeași, aritmetica nu se va schimba nici ea, iar virusul va dispărea odată și-odată. Întrebarea e câți vom mai fi prezenți la dispariția lui.

 

Dan AGACHE

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Cetățeanul x

    Bun articolul, dar prea multa energie investită în a explica unora evidența. Pe lumea asta sunt tot felul de sandilai..de la aia care cred că pământul e plat până la ăia care se cred Napoleon. ..nu e nevoie sa li se acorde atenție..trebuie lăsați în pace și din când în când îndrumați spre ajutor de specialitate. În cazul României lucrurile sunt simple..comunicatorii sunt profund incompetenți iar receptorii sunt prostalai rău. Nu are cum să iasă ceva bun din combinația asta…o știm amândoi domnule Agache.

    Raspunde
  2. Toader

    Zice-se că hâtrul şi înţeleptul Nastratin Hogea a fost întrebat de calif *de ce oamenii merg în diferite direcţii şi nu într-una singură*,iar Hogea i-ar fi răspuns măritului că *dacă toţi ar alege aceeaşi direcţie,s-ar răsturna Pământul*!! Eu personal sunt de acord cu cele scrise în textul lui Dan, NUMAI că,vedeţi din nou ce a cugetat Nastratin!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei