Cum își pasează cadrele medicale țigara în plină pandemie, la spitalul din Caransebeș!

 

spital

Conform statisticilor, noul virus pare că face tot mai multe victime, numărul crescut de cazuri raportate la nivelul țării, dar și al județului punând în alertă autoritățile care au emis tot felul de scenarii din ce în ce mai drastice și restrictive pentru a preveni răspândirea temutului SARS CoV-2.

În timp ce ieri, în cadrul întrunirii celulei de criză, prefectul Cristian Gâfu, transmitea cetăţenilor judeţului nostru că în această fază a pandemiei, cea mai eficientă armă contra răspândirii coronavirusului este conduita civică şi responsabilitatea, atât individuală, cât şi colectivă, o parte din cei care se declară în linia întâi în lupta cu virusul au cam uitat de riscuri.

Două cadre medicale de la Policlinica Spitalului Municipal Caransebeș sfidează regulile fiind surprinse în fața unității sanitare împărțind aceeași țigară, pe când pentru muritorii de rând structurile MAI intensifică şi mai mult controalele în județ, iar autoritățile ne alarmează că dacă nu se respectă cu stricteţe distanţarea fizică, normele sanitare, purtatul în mod corect al măștii, riscăm ca într-un timp foarte scurt să avem localităţi în care va fi instituită măsura carantinării. Nici vorbă de respectarea normelor sanitare în cazul celor două personaje care apar în filmarea sosită pe adresa redacției poștind cu vizibilă nonșalanță o țigară, care merge de câteva ori din mână în mână și din gură în gură.

E adevărat că astfel de comportamente sunt cazuri izolate, dar ele devin o greutate în plus pe talerul care înclină tot mai mult balanța crizei spre subiectivism privind periculozitatea acestui virus, în vremuri în care crește numărul adepților teoriilor conspiraționiste legate de pandemie.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Băran Roland Liviu

    Nimic ilogic! Așa se procedează in lipsa unui manager! Dr.Șpagă nu este interesat de alt aspect in afara banului!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei