Curtea de Conturi i-a suflat în ceafă Primăriei Reșița mai bine de 2 luni! S-au găsit sau nu nereguli?

modelmic+editorial

După mai bine de două luni în care a stat pe capul primarului Popa, Curtea de Conturi a părăsit birourile Primăriei Reșița cu o constatare îmbucurătoare: nu mai e chiar așa de rău cum a fost!

 

Mai exact, spune edilul, după ani la rândul în care autoritățile locale au fost trase la răspundere pentru nereguli majore, în ultima jumătate a anului 2016 n-au mai fost decât probleme minore.

Mai mult, spune primarul Popa, în urma controlului reprezentanții Curții de Conturi s-au declarat de-a dreptul mulțumiți de legalitatea în care se desfășoară activitatea primăriei sub noua administrație.

„Am avut control de la Curtea de Conturi aprope 2 luni, și au găsit doar probleme minore, ei ne-au zis că sunt foarte mulțumiți de ceea ce au văzut în partea a 2-a a anului 2016. Mai sunt mici probleme pe care le vom discuta și rezolva. Cert este că nu mai vorbim de sume mari ca în anii precedenți, de milioane de lei pe care ei le-au contestat până acum”, explică primarul Ioan Popa.

Una dintre „problemele minore” despre care edilul vorbea este și plata accizelor la facturile de gaz ale unităților școlare de pe raza orașului, semnalate de către Curtea de Conturi ca fiind ilegale și pe care Popa a propus în Consiliul Local să nu le mai plătească.

 

Diana RADU

Stiri similare

2 Comentarii

  1. zero

    De… daca nu stie cum poate plati facturile de gaz pentru scoli si gradinite separand accizele atunci a decis sa nu mai plateasca facturi deloc.
    Na! Nici cu TVA, nici fara TVA. Nu conteaza consecintele (in mintea lui).

    Raspunde
    1. Arthur Marcu

      Intelegi textul unui articol exact cum ai numele la comentariu. Nu a incetat sa plateasca facturile la gaz. A spus doar ca scolile vor trebui sa gospodareasca singure. Directorii primesc niste bani pentru anumite chestii. E o treaba foarte buna. Nu mi se pare corect ca o scoala care nu are performata sa primeasca tot atatia bani ca si una care are performanta. Clar e vorba si de zona unde e situata scoala,dar trebuie sa fie o concurenta. fara concurenta te intorci inapoi in comunism.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei