Dan Alioșa Ulici, fotograful reșițean și poveștile sale în alb și negru de la Strasbourg!

modelmic

Galeriile de artă franceze și-au deschis porțile publicului larg încă de la sfârșitul lunii noiembrie. Luna cadourilor a început la Paris cu „Decoratiuni abstracte“ la Galerie Visio Dell’Arte, și a continuat cu „Vizionarii“ la Carré d’artistes! Franța secolului XXI surprinde din nou, astfel că la „Acid Gallery“ din Strasbourg, în perioada 15-22 decembrie vor fi expuse peste 1800 de fotografii în alb și negru, pe format A4. Intitulat sugestiv „Histoires de vie en noir et blanc“ (Povești de viață în alb și negru), vernisajul de artă fotografică a avut în faza preliminară peste 10 000 de fotografi europeni, mai mult sau mai puțin amatori.

Între cele 1800 de lucrări selecționate care vor fi expuse începând de vineri, 15 decembrie și până în data de 22 decembrie, sunt și trei fotografii semnate Dan Alioșa Ulici, fotograf reșițean, de altfel un cunoscut foto-reporter din Banatul Montan (foto)!

Despre succesul acestei nominalizări, autorul ne-a declarat: „Pot să spun că nu m-a interesat să-mi apară numele Dan-Aliosa Ulici pe fotografii, dar am fost mândru că am putut adăuga lângă Dan Alioșa Ulici, Reșița și România… Vreau să le mulțumesc modelelor care mi-au pozat, Aniela Ghimboașă, Anca Vasilica Miu și Teodora Avasiloaiei cu care colaborez de ceva vreme în diferite alte concursuri. După premiul de originalitate obținut în Germania, la Ulm, în urmă cu doar trei săptămâni, iată că munca îmi este recunoscută într-o lume imposibilă în care e nevoie să te „bați“ cu paparazzi profesioniști… Dar sunt român și asta mă face să fiu mai puternic!“, ne-a declarat Dan Alioșa Ulici. Nu putem decât să îi urăm succes pe mai departe reșițeanului nostru, admirând „tulburătoarele“ imagini focalizate de Ulici cu aparatul său de fotografiat.

Sergiu TABAN

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei