Datornicii la Primăria Caransebeş nu pot fi demascaţi!

modelmic

Social-democraţii caransebeşeni au cerut, în cadrul ultimei şedinţe ordinare a Consiliului local, să li se pună la dispoziţie o listă cu firmele care sunt datoare la Primărie şi, de asemenea, cu sumele pe care administraţia locală le are de recuperat de la acestea. Directorul economic al Primăriei, Horia Irimia, le-a răspuns însă că aceste date nu pot fi făcute publice, deoarece, prin lege, sunt considerate secret fiscal.

„Nu voi face rabat de la lege, dar, în opinia mea, o evidenţiere a celor care au datorii ar fi benefică. Eu vin din mediul şcolar, unde nu există secrete, adică situaţia şcolară a elevilor este publică, este consultabilă prin intermediul catalogului, aşa că nu văd de ce situaţia agenţilor economici ar fi una de mascat sau ascuns. Eu sunt pentru evidenţierea celor cu datorii, pentru că, până la urmă, nu este cinstit faţă de cei care procedează în mod corect. Dar, dacă legea spune că este altfel, eu am să mă conformez”, a declarat după şedinţă primarul Felix Borcean.

Pe de altă parte, însă, edilul crede că în acest carusel al datornicilor nu se află doar firme liberale sau doar firme PSD-iste, ci din ambele partide. „Mă voi interesa şi voi prezenta o situaţie a acestor datornici, nu la modul concret, ci doar în anumite limite”, a mai spus Felix Borcean.

Cosmin VLAD

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei