„De la Dunăre la Sena”, din Clisura Dunării la Mont Saint Michel

 

Vizita in franta a elevilor de la ltcd m9

În urmă cu 10 ani, Liceul Tehnologic ,,Clisura Dunării” din Moldova Nouă a avut șansa ca, în cadrul proiectului Comenius ,,Suntem ceea ce mâncăm”, să participe la un schimb de experiență cu Liceul Științific ,,Leonardo da Vinci” din Bisceglie (Italia), precum și cu Institutul Saint Lo din Agneaux (Franța). Pentru toți cei implicați în activitățile proiectului participarea a fost una benefică, atât din punct de vedere profesional, cât și personal.

Tocmai de aceea, dorința de a reitera experiența franceză de acum un deceniu s-a concretizat printr-o nouă colaborare între cele două școli prin intermediul proiectului ,,Euromates – colegi europeni”. Astfel, 19 elevi ai liceului din Clisura Dunării, împreună cu două cadre didactice, au fost invitați de Institutul Saint Lo din Agneaux pentru a participa la Săptămâna europeană desfășurată în cadrul proiectului amintit, începând cu 27 martie.

Plecarea în Franța se dorește nu doar un periplu cultural (elevii vor vizita importante obiective turistice franceze), ci mai ales un contact direct cu sistemul educațional european, cu atât mai mult cu cât în proiectul menționat sunt implicați elevi și profesori francezi, italieni, belgieni, ruși, maghiari. Elevii români vor participa la diferite ore de curs, dar vor prezenta și un program artistic cu specific românesc. În plus, prin cazarea în cadrul familiilor franceze, copiii români vor cunoaște mai de aproape o altă civilizație și un alt mod de viață.

Cu siguranță, pe parcursul celor șapte zile se vor lega prietenii, care se vor consolida odată cu vizitarea școlii noastre de către elevii francezi. Această vizită se va desfășura începând cu 3 aprilie, dată la care elevii noștri vor reveni în țară însoțiți de 25 de colegi francezi. Pentru că vrem să ne ridicăm la înălțimea partenerilor noștri și să demonstrăm că și la noi în școală se întâmplă lucruri minunate, în săptămâna 3-7 aprilie vom organiza diferite activități atractive, atât școlare, cât și extrașcolare, totul culminând cu o seară europeană în care ne vom lua rămas bun de la oaspeții noștri”, a declarat, pentru Reper24, directorul  Liceului Tehnologic ,,Clisura Dunării” din Moldova Nouă, profesor Mihaela David-Izvernar.

 

John GAVRILESCU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei