De manipulare și indolență nu ne mai scapă nici măcar Cel de Sus!

modelmic

Referendumul a trecut! Analizând la rece acțiunea, observăm că unii își arogă toate drepturile privind eșecul acestui demers. Dar haideți să disecăm la rece ce factori au intervenit în tot acest proces electoral.

În primul rând, cei care spun că este o victorie a celor care au îndemnat votanții să stea acasă fac o mare greșeală. La vot s-au prezentat aproape 21% din totalul de cetățeni înscriși pe listele electorale. Luând ca bază procentul de participare la vot la alegerile parlamentare, care se situează în jurul numărului 45, de fapt, doar 25% au boicotat acest referendum. Din generozitate n-am să iau ca bază de calcul alegerile europarlamentare, unde procentul de participare la vot abia atinge 30. Spun asta pentru că acest referendum n-a avut nicio miză reală. Totul a fost o manipulare ieftină și aici mă refer la cei care au militat pentru boicot și o distragere a atenției de la agenda publică actuală, mai precis de la cei care guvernează țara. Cei care consideră invalidarea referendumului un succes pentru popor și folosesc procentajul de 80% ca fiind unul real al celor care nu s-au prezentat, punându-i în calculul aritmetic al procentului de neparticipare, manipulează din nou. Aritmetic și statistic, 30% este procentajul celor care merg la vot, indiferent de alegeri.

Deci avem un procentaj de aproximativ 10% care a boicotat acest referendum. Repet, o temă neactuală în contextul vremurilor pe care le trăim. Cauzele sunt multiple și unele dintre ele vor contribui esențial la „bunul” mers al societății noastre. Consider că, prin îndemnul la boicot, o mare masă de votanți va alege și pe viitor să nu participe la diverse scrutinuri electorale, considerând că părerea lor nu va conta în niciun fel. Și atunci cine va avea de câștigat? Evident cei care sunt mai bine organizați. Cu o medie de 40% de participare la scrutinurile viitoare, cel care va alege teme bine argumentate sociologic va avea de câștigat. Și, din punctul meu de vedere, aceștia nu vor fi cei de pe malul drept al politicii dâmbovițene. În primul rând pentru că dreapta românească este divizată. PNL, USR, Platfoma 100 își împart o bucățică prea mică. Să luam în calcul faptul că, până în douăzeci douăzeci, PSD-ul nu va mai fi reprezentat de Dracnea&Co. și teme de campanie vor fi: mărirea salariilor cadrelor didactice, funcționarilor publici, personalului medical, mărirea pensiilor etc..

Tot ca scenariu, să admitem că guvernarea din 2020 va fi una de dreapta, luată cu câteva luni înainte de scrutinul parlamentar. Cu un PR bun, într-un context favorabil, cred că nu e greu să anticipați cine va câștiga din nou alegerile.

Am recurs la acest scenariu pentru că el a fost posibil în 2016 și-n direcția în care merg lucrurile acum nu este imposibil să se repete. Iar referendumul a fost doar o unealtă pentru Opoziție de a face aceleași greșeli. Singura noastră șansă de a scapă de PSD vreo 4, 8 ani de la guvernare este trezirea electoratului latent care doarme pe el de ani buni. Sociologic, poate motivat. Însă ce a făcut o parte din opoziție la acest referendum? A îndemnat electoratul activ să stea acasă. Asta însemnând că cei activi vor îngroșa rândurile celor inactivi. Consider că era un moment oportun ca îndemnul să fie unul de participare, chiar dacă referendumul trecea. Era un exercițiu prielnic pentru bătăliile electorale viitoare. Cum vei putea tu ca partid să motivezi electoratul să iasă la vot și să nu voteze PSD-ul fără Dragnea și Dancilă? Ce le vei spune? „Ajutați-ne și pe noi să prindem ciolanul puterii ca să ne umplem cămările”? Mă îndoiesc…

Cea mai șifonată din această acțiune a ieșit fără îndoială Biserica, cea care s-a implicat peste puterile sale în acest referendum. Ca și-n cazul politicienilor, mai marii Bisericii sunt depășiți de faza în care societatea se află în momentul de față. Opulența, ignoranța față de adevăratele probleme, ipocrizia și cocoțarea pe piedestalul mândriei sunt doar câțiva dintre factorii prin care Biserica și-a diminuat semnificativ încrederea în rândul adepților săi. Frica de Dumnezeu nu mai constituie un mod de a-l face pe credincios să-și pună întrebări existențiale în această zonă. Pentru că puterea exemplului a luat altă formă și ea pune la îndoială orice paradigmă biblică. Dacă ei fac, noi de ce n-am face pentru că, până la urmă, și pe noi ne va ierta Cel de Sus, precum îi iartă și pe ei. Fără o reevaluare a valorilor creștine exprimate prin puterea exemplului de către cei care reprezintă Biserica, șansa ca un cuplu homosexual să poată adopta un copil este tot mai mare.

John Gavrilescu

Stiri similare

3 Comentarii

  1. zero

    “Cea mai șifonată din această acțiune a ieșit fără îndoială Biserica…”
    De ce ar fi şifonată?
    Avraam a avut de nevastă pe Sara, pe Chetura şi încă ceva “ţiitoare” (în afară de Agar).
    Dar nici un jurist (Slavă Domnului, specia asta nu exista) nu a îndrăznit să-i revizuiască Constituţia şi să-i dezmoştenească fii.
    Şi în nici un caz nu s-a “gândit” să lezeze (implicit) drepturile copiilor crescuţi acum în familiile monoparentale (din cauza politicii de sărăcie şi nesiguranţă… democratică).
    Constituţia lui Abraham (Avraam) Lincoln a rămas şi ea nesmintită, doar la noi, în legea fărădelegii, unii vor să pretindă că (mai deştepţi) ar revizui (şi reabilita) coada la prună.

    Raspunde
  2. Arthur

    Zero, chiar exista o boala care slabeste coada prunelor si afecteaza rodul.Aceasta este Viespea sâmburilor de prun (Eurytoma schreineri), iar cei care au cunostiinte in domeniu stiu cum sa o combata. Problema la noi e ca aceia care ar trebui sa stie sa combata aparitia unei probleme, nu sunt destul de pregatiti.

    Raspunde
  3. zero

    Da Arthur, mioriticele de pe la noi nu prea au în sânge capacităţi combative şi nici destulă pregătire împotriva speciei dăunătorilor de drept (a “viespilor…” de libertăţi constituţionale şi drepturi democratice).
    Oare ceva schimb de experienţă cu oile din Texas ar rezolva problema? :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei