Decebal Davidoiu – noul șef al Poliției Municipiului Reșița

aa

Noul șef al Poliției Municipiului Reșița este comisarul șef Decebal Davidoiu, care l-a înlocuit la comandă pe comisarul șef Nicolae Sava, numit la rândul său, șef la serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în locul comisarului Radu Ștefan aflat în prezent în arest la domiciliu.

„Principala noastră preocupare este acum, să limităm pe cât posibil, pe cât depinde de noi, răspândirea virusului și respectarea în esență a prevederilor ordonanțelor militare în ceea ce privește limitarea deplasărilor și așa mai departe. Acesta este principalul aspect. Pe lângă toate acestea, este și munca operativă pe care noi trebuie să o desfășurăm în continuare“ - a declarat pentru Reper 24, comisarul șef Decebal Davidoiu.

Domnia sa a făcut referire și la posibilele acte de infracționalitate ce ar putea fi comise pe teritoriul municipiului Reșița de anumite persoane, certate cu legea, întoarse în țară în această perioadă: „Nu sunt toți așa; desigur există printre ei și din cei care au avut dincolo alte preocupări și poate, la un moment dat, își vor relua aceste preocupări și aici. Deja am inițiat o serie de activități preventiv-reactive, despre care veți afla pe măsură ce se derulează“.

În ceea ce privește acțiunile de control a documentelor de circulație pentru reșițeni în această perioadă în care suntem supuși reglementărilor ordonanțelor militare, comisarul șef Decebal Davidoiu a mai afirmat: „Colegii mei au asupra lor inclusiv acele modele de declarații pe care le înmânează celor care nu știu cum să le completeze, care nu au posibilitatea să și le procure. În ceea ce privește abuzurile care s-au mai petrecut în țară, vă spun sincer că oamenii de aici știu ce au de făcut și sunt oameni în primul rând“

Noul șef al Poliției Municipiului Reșița a mai precizat că toți cei ce acționează în stradă sunt dotați cu echipamentul minim, respectiv mască facială și mănuși de unică folosință.

 

Dan AGACHE

Stiri similare

3 Comentarii

  1. zece

    comisarul șef Decebal Davidoiu a mai afirmat: „Colegii mei au asupra lor inclusiv acele modele de declarații pe care le înmânează celor care nu știu cum să le completeze, care nu au posibilitatea să și le procure. În ceea ce privește abuzurile care s-au mai petrecut în țară, vă spun sincer că oamenii de aici știu ce au de făcut și sunt oameni în primul rând“

    10!

    Raspunde
  2. NOUL VIRUS

    Ordonanta militara prevede ca Declaratie trebuie completata ANTERIOR PARASIRII LOCUINTEI/GOSPODARIEI. Sa inteleg ca pot chema un politist acasa sa imi dea sfaturi cum sa intocmesc o DECLARATIE si sa imi puna una la dispozitie? Este bine ca suntem OAMENI, dar legea sa aplica cum doreste legiuitorul NU ”ORGANUL”. In baza declaratiei domnului sef TOTI CARE AU FOST AMENDATI CA NU AVEAU DECLARATII ASUPRA LOR VOR CASTIGA IN INSTANTA..

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei