Deputații PNL de Caraș-Severin, Schelean și Tabugan, s-au abținut să voteze „DNA-ul Pădurilor”!

 dna

Camera Deputaților a adoptat legea care privește înființarea unui DNA al pădurilor, inițiată de USR, ce ar urma să poarte numele de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Mediu. Proiectul merge la Senat, for decizional.

Din cei 283 de deputați prezenți, 179 au votat pentru, 4 împotriva, 99 s-au abținut, iar unul nu a votat. Printre cei care s-au abținut de la vot se numără și deputații PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean și Ion Tabugan.

Parlamentarii PSD au votat masiv pentru aprobarea acestui proiect, 108 votând pentru, 3 împotrivă, iar alți 2 s-au abținut.

Cei 27 de deputați USR prezenți la vot au votat toți pentru acest proiect. Și cei 17 deputați PRO Europa au procedat la fel, dar și cei 12 deputați de la PMP.

Printre cei care s-au abținut să voteze au fost și cei 15 reprezentanți UDMR din Camera Deputaților. Din cei 10 deputați neafiliați, 8 au votat pentru, iar doi s-au abținut. Deputații care reprezintă minoritățile din România au votat patru pentru, unul împotrivă, iar 10 s-au abținut.

Le reamintim deputaților de Caraș-Severin că ei reprezintă în Parlament interesele singurului județ din țară cu 4 Parcuri Naționale, 1 Parc Natural și 1 Sit Natura 2000. Moștenirea naturală a județului nostru trebuie salvată și protejată cu orice preț! Masacrul pădurilor din Caraș-Severin trebuie oprit!”, afirmă USR Reșița.

În Caras-Severin pădurile se întind pe aproximativ jumătate din suprafața județului, motiv pentru care județul se situează printre cele mai verzi zone din țară.

Lista cu voturile reprezentanților din Camera Deputaților:

https://ro.scribd.com/document/461244109/Vot-Camera-Deputa%C8%9Bilor-proiect-DNA-ul-P%C4%83durilor#from_embed

 

Lorena POENARU

Stiri similare

2 Comentarii

  1. imoGen

    Tăbugan nu e ăla care a făcut turul partidelor politice din județ și care face afaceri cu păduri ?
    Iar Schelean ce realizări a avut de când e deputat ? Doar aici pe reper mai află lumea câte ceva despre ea.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei