Descoperă Banatul Montan! Buhui, lacul sub formă de vultur, o destinație de neratat din Munții Aninei

modelmic

Situat la aproximativ cinci kilometri de orașul Anina, lacul Buhui, este o destinație de neratat pentru cei care vizitează județul Caraș-Severin sau de ce nu, pentru cărășenii care își doresc câteva ore sau zile de relaxare în mijlocul naturii. Indiferent de anotimp, unul din cele mai frumoase lacuri din România, situat în Munții Aninei, are ceva de oferit pentru cei care iubesc natura și doresc să o observe în toată splendoarea ei.

Lacul Buhui este primul lac de acumulare din România construit pe calcare. Situat la o altitudine de 640 m, la 6 km de oraşul Anina, lacul Buhui a fost amenajat încă din 1884 ca un mic lac subteran prin bararea cursului râului Buhui la ieşirea din peştera Buhui. Apoi, în anii 1907 şi 1908, în amonte de lacul subteran s-a construit actualul baraj, lung de 60 m şi lat de 4 m. Lacul Buhui, sub formă de vultur, are lungimea de 1 km şi se întinde pe o suprafaţă de aproape 10 ha, având o adâncime maximă de 7 m. El este înconjurat de o frumoasă pădure de brad în amestec cu fag, fiind un loc unde natura s-a întrecut pe sine în frumuseţe”, povestesc realizatorii ghidului Banatul Montan.

lacul buhui

Conform Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Anina, lacul Buhui ar fi chiar mai adânc de atât, putând atinge chiar și o adâncime de 27 de metri. Apa strânsă de de baraj serveşte pentru alimentarea localității Anina. Pentru excursionişti, lacul Buhui oferă o romantică priveliște, pitorească şi fermecătoare, brazii de pe marginea lacului oglindindu-se perfect în apă, unde par ca fiind răsturnaţi spre fundul albiei. În zona lacului se întâlnesc peisaje deosebite în orice anotimp, dar mai cu seama iarna când oglinda apei îngheață parțial sau chiar în întregime. Și bineînțeles cei care ajung în zonă, nu trebuie să rateze peștera Buhui sau lacul Mărghitaș.

Iar pentru amatorii de povești, se pare că lacul Buhui ar fi fost una din una dintre destinaţiile preferate ale regelui Ferdinand I al României, care a venit pentru prima dată în zona în anul 1926 pentru a vizita mina din Anina și a rămas fermecat de frumusețea lacului din Munții Aninei, loc vizitat de atunci de mii și mii de turiști.

83618321_1406945482825710_2773886515894901914_n107434678_309940447060557_2412369902465112598_n

 

foto copertă: Munții Carpați

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei