Dezastru pe șoselele din Caraș-Severin! Peste 500 de amenzi, aplicate de polițiști în doar 8 ore!

modelmic

Polițiștii rutieri din Caraș Severin, cu sprijinul celor din cadrul inspectoratelor județene Timiș, Hunedoara și Mehedinți, sub coordonarea Direcției Rutiere, au desfășurat ieri o amplă acțiune de combatere a accidentelor rutiere produse pe raza județului Caraș Severin. În doar 8 ore, oamenii legii au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, cele mai multe dintre ele pentru depășirea limitei legale de viteză.

Ieri, 14 decembrie, între orele 12-20, polițiștii rutieri din Caraș Severin, Timiș, Hunedoara și Mehedinți au desfășurat o amplă acțiune comună în întreg județul nostru.

Scopul acțiunii a fost combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, respectiv neacordarea priorității de trecere, excesul de viteză, nerespectarea normelor rutiere de către pietoni și bicicliști, depășirea neregulamentară și consumul de alcool. Polițiștii au acționat cu 15 aparate radar, dintre care două dispozitive TRU CAM. 

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 534 de sancțiuni contravenționale, dintre care 330 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum, 18 pentru neutilizarea centurii de siguranță și 11 pentru nerespectarea normelor rutiere de către pietoni și bicicliști”, explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, Cecilia Dăneț.

De asemenea, în cadrul acțiunii de ieri, au fost reţinute în vederea suspendării 22 de permise de conducere pentru  nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi limitele legale de viteză și au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

Polițiștii rutieri vor fi prezenți în trafic și în perioada următoare, mai informează Cecilia Dăneț, urmând să aibe loc alte acțiuni pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate pietonilor, nerespectării regimului legal de viteză și consumului de alcool.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei