Disperare mare pentru candidatul independent și multicolor, Felix Borcean

 

bfff

După un divorț cu scandal între Felix Borcean și PNL, partidul care l-a sprijinit să ajungă în funcția de primar al Caransebeșului, în 2016, actualul edil s-a gândit că își poate folosi notorietatea pe care a dobândit-o în patru ani de mandat, să mai candideze o dată. Nu contează ce a reușit să facă în acest timp. Știe, însă, de la prima experiență electorală că pentru a câștiga o asemenea campanie îți trebuie un partid în spate, cu tot ce presupune acesta.

Și cum din partea PNL nu mai ai cum să candidezi din nou, iar cei din PSD sunt „ciuma roșie” și nu ai cum să îi îmbrățișezi total după ce ți-ai clădit cariera politică înjurându-i, găsești o soluție de avarie. Mai precis, candidezi independent și te susțin ei de pe margine.

Ca să nu îți tulburi prea mult fostul electorat liberal, de la care speri voturi, până la publicarea rezultatelor alegerilor spui că nu ai nici un fel de înțelegere cu PSD (variantă foarte puțin plauzibilă), ba chiar declari că niciodată nu te vei înscrie în acest partid. Adică este bun să te susțină, dar prea multă apropiere strică, sau chiar te face de rușine.

Și pentru că PNL are propriul candidat, te gândești că nu ar strica niște susținere nici de la partidul lui Băsescu, care nu are un candidat propriu la Primăria Caransebeș. Bineînțeles, nici înțelegerile pe care le-a avut cu aceștia nu sunt publice, dar persoane apropiate actualului edil le regăsim pe lista de candidați a PMP pentru Consiliul Local Caransebeș, pentru că orice primar trebuie să aibă oameni de încredere în consiliu, iar ei nu pot fi pe lista roșie.

Din informațiile pe care le avem, PSD a fost surprins și deranjat de aranjamentele lui Felix Borcean cu PMP, dar termenul limită pentru înregistrarea la Biroul Electoral a trecut de mult. Rămâne să vedem cu ce va convinge un candidat independent electoratul băsist și cel antibăsist. Nu ne vom plictisi!

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Petru Suliman

    Tooot. …aud de …..independentul F Borcean..~Cum dracu~… sa fi independent cind te afișezi cu .. piticul ..administrativ Silviu Hurduzeu, căruia funcția de președinte al consiliului județean Caraș Severin îi vine precum unui pitic o pălărie de mexican…..

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei