DJ 608 rămâne nereabilitat! Constructorul a sistat lucrările, după ce a majorat prețul cu 50%

modelmic

Epopeea DJ 608 continuă! Reprezentanții Direcției de Drumuri Județene Caraș-Severin anunță că firma SC EMILIANO VEST SRL a sistat din proprie iniţiativă lucrările ce trebuiau executate pe DJ 608 Teregova-Luncaviţa- limită UAT Mehadica. Asta după ce ar fi cerut majorarea prețului cu peste 50%. Proiectul prevedea înlăturarea efectelor calamităților din perioada 12-25.06.2020.

Despre contractul de reabilitare a DJ 608 Teregova-Luncaviţa s-a discutat mult în ultimele săptămâni, autoritățile județene susținând că au fost alocate fonduri încă de anul trecut pentru repararea acestuia, iar ordinul de începere al lucrărilor a fost dat încă din luna septembrie 2020. În februarie 2021, lucrarea care ar fi trebuit terminată într-o lună și jumătate, nici măcar nu a demarat, condiții în care președintele Romeo Dunca și vicepreședintele forului județean Marius Isac au avut mai multe întâlniri cu reprezentanții firmei contractante. Romeo Dunca declara chiar că și-ar dori rezilierea contractului cu constructorul și organizarea unei noi licitații. În cele din urmă cele două părți au căzut de acord și s-a anunțat că pe data de 10 februarie a fost dat din nou, ordinul de începere al lucrărilor. Două săptămâni mai târziu, reprezentanții DDJ anunță însă că acestea au fost din nou sistate, arătând cu degetul către constructor.

Citește și Dunca vrea rezilierea contractului pentru DJ608 și organizarea unei licitații cu „firme care nu trebuie să dea nimic parandărăt”

Vă informăm că SC EMILIANO VEST SRL, invocând motive nejustificate, a sistat din proprie iniţiativă lucrările ce trebuiau executate în baza contractului nr. 210/28.08.2020 „înlăturarea efectelor calamităţilor din perioada 12-25.06.2020. DJ 608 Teregova-Luncaviţa- limită UAT Mehadica-refaceri’.

Urmare a discuţiilor şi întâlnirilor de lucru repetate atât cu reprezentanţii societăţii cât şi cu proiectantul SC MÂNU CONSULTING SRL, în calitate de proiectant, constructorul a comunicat o listă de lucrări cu o majorare de preţ ce depăşeşte 50% din valoarea contractului, fapt ce contravine prevederilor Legii nr. 98/2016, în ceea ce priveşte modificarea contractelor.

Prin adresa cu nr. 1485/22.02.2021, Direcţia de Drumuri Judeţene Caraş-Severin şi-a manifestat din nou disponibilitatea de a rezolva această problemă, astfel încât Asocierea SC EMILIANO VEST SRL – SC MÂNU CONSULTING SRL să execute lucrările contractate şi a acordat un ultim termen de 48 de ore să comunice soluţia rezolvării acestei situaţii, termenul de execuţie, conform prevederilor legale şi a condiţiilor contractuale”, se arată în comunicatul transmis de DDJ Caraș-Severin.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Johann Nicolescu

    Enorm de multe bla-bla-uri, minciuni si multa manipulare din partea d-lui Dunca. Dar, nu mai este mult si adevarul va iesii la suprafata si atunci o sa se vada stilul dubios si odios in care dl. Dunca “conduce judetul.”

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei