Doamna, elevul Ionel a făcut pe el!!!

a

Nu-mi vine să cred ceea ce am văzut cu ochii mei și chiar am reluat de câteva ori discursul pe care doamna Raluca Turcan l-a rostit, aseară parcă, la un post de televiziune. Dragi români, dați-vă-n gât unii pe alții. Cam la asta se reduce ceea ce vice-prim ministrul României, al doilea om în actualul executiv a rostit aseară. Dacă zărești printre uluci pe vecinul că face chef, sau se adună la grătar cu prietenii sau colegii de lucru, pui mâna pe telefon și suni la 112. De restul are grijă statul, respectiv oamenii lui Vela. Vin băieții, taie chitanțe, dau amenzi și dacă mai și murmuri ceva scot și brățările din dotare.

Am o vârstă și spre deosebire de tinerii frumoși și liberi de astăzi am prins vremurile când ascultam Europa Liberă cu lumina stinsă, draperiile trase și în surdină să nu mă audă vecinul.  Am prins acele vremuri când nu aveai curajul să spui un banc, să-ți spui părerea despre cum merg lucrurile în țară, ori la locul de muncă, când tremurai de frica vecinului de palier ori a colegului de birou că-ți întinde vreo capcană și te toarnă la Secu. Am prins acele vremuri când dispăreau oameni ori familii, când te culcai sănătos și te sculai vorba doamnei Turcan, Doamne ferește, mort. Le-am prins.

Nu credeam ca după evenimentele din 89 să apuc să mai trăiesc acele vremuri. Dacă mi-ar fi spus cineva că un reprezentant de seamă din conducerea României (e totuși vice-premier) ar putea glăsui așa, sincer, l-aș fi scuipat în față și l-aș fi făcut mincinos fără drept de apel. Nu interpretați politic aceste rânduri. Nu e vorba de politică, de afinități, de partide. E vorba de oameni, de credințe, de valori, sau mai bine zis de non-valori, puse să conducă destinele unei națiuni. Prin ce concurs de împrejurări au ajuns în acele posturi? Cum se face că x și y, fără studii, fără școală, cu diplome false, ajung în posturi cheie doar pentru că „sunt băieți buni și muncitori“. Cunosc sute de astfel de băieți buni și muncitori care se spetesc pentru salariul minim pe economie. Nici ei nu au școală, nu au nici diplome ce-i drept, dar sunt băieți buni. Ei de ce nu au parte de astfel de privilegii?

Unde am fost noi, prostimea, că nu pot să spun altfel, atunci când ei au ajuns acolo sus? Noi i-am propulsat? Noi suntem vinovați? Am ieșit la vot, după care ne-am culcat liniștiți înapoi pe urechea bleagă? Cine și de ce le-a creat acestor oportuniști cale liberă spre o putere nemeritată? Unde sunt valorile acestei nații? În ce cotlon s-au ascuns OAMENII, cei care știu, pot, dar nu fac de frica discreditării, a punerii la colț de către acești nima-n drum? Dar mai cu seamă, unde trebuie să ajungem cu asemenea oameni care ne conduc? Am spus că nu e vorba de partide, de doctrine de crezuri politice; astea sunt pentru proști ca noi. Acolo, în lumea lor, totul e transpartinic: și trădarea și afacerile și îndoctrinarea noastră și îndobitocirea,  ținerea în sărăcie a norodului, toate.

Mai vrem să ne vină valorile acasă, mai vrem să progresăm și să intrăm în rândul țărilor civilizate, mai vrem să fim respectați pentru cine suntem și pentru ceea ce facem, dar mă întreb și vă întreb: cine suntem? Ce facem? Cu ce ne deosebim de o turmă de oi care tremură de fiecare dată când rage măgarul sau latră câinele? Nu mi-e rușine că sunt român. Iubesc această țară și ceea ce reprezintă ea. Iubesc valorile pe care le-a dăruit lumii de-a lungul timpului. Îmi ridic pălăria și-mi aplec smerit capul în fața înaintașilor de valoare ai acestui neam. Mă întreb însă unde și când am greșit de am ajuns unde am ajuns? Și cel mai important lucru e…cum facem să rupem lațul, să ne spălăm ochii de ceață, să ne îndreptăm spatele și să ridicăm privirea din pământ. Nația română nu merită așa ceva.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. imoGen

    “Ei de ce nu au parte de astfel de privilegii?”

    Cum ar spune un clasic în viață (cel care-i dădea sus și tare cu #RomaniaEducată, #RomaniaNormala, #neamluattarainapoi etc.): “au avut ghinion”.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei