Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Lunga au depistat, în zona de competență, doi cetățeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde.
Polițiștii au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, pe direcția localității de frontieră Comloșu Mare, județul Timiș, două persoane care nu își justificau prezența în zonă. Imediat, polițiștii de frontieră au condus persoanele în cauză la sediul instituției pentru cercetări, stabilindu-se astfel că sunt doi cetățeni sirieni, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, și o femeie, în vârstă de 34 de ani. Cei doi au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele au fost preluate de Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Timișoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun, ne-a informat subcomisar de poliție Nicola Petre-Ionuț.
Dan AGACHE
A-ți uitat să menționați depistați și cu Covid asta pentru ca să se simtă și el bine covițul și șeful lui suprem HarapFath:)))))))))))