Domnule doctor Iosif Bădescu, jos pălăria !

modelmic

Doctorul Iosif Bădescu nu mai are nevoie de prezentare în rândul bănăţenilor, asta pentru că, înainte de a fi un medic valoros, Iosif Bădescu e un OM de mare caracter şi bunătate umană. Mărturisesc şi sunt mândru că l-am cunoscut pe Iosif Bădescu la o petrecere unde domnia sa a demonstrat fără discuţie că brâul bănăţean nu va muri niciodată.

Dar, spre ruşinea mea, nu am ştiut că medicul Bădescu are înclinaţii literare, asta până nu mi-a căzut în gheare cartea acestuia, „Cum am devenit medic”, o carte în care autobiografia medicului se întrepătrunde minunat de bine cu satul almăjan şi împrejurimile acestuia. În altă ordine de idei, în cartea sa medicul Iosif Bădescu , parcă pictează atunci când scrie , asta pentru că, citindu-i cartea , Valea Almăjului reînvie amintiri frumoase în suflet, satul bănăţean este parcă mai prezent în inima cititorului , una peste alta , Banatul Montan rămîne nemuritor !

Doctorul demonstrează în rândurile sale scrise cu atâta dragoste pentru Banatul de munte şi pentru oamenii acestor locuri , că rădăcina din care a crescut atât de frumos, spiritual şi profesional, nu se va usca niciodată….

Doctore, e foarte simplu, îmi scot pălăria în faţa ta , iar atunci când pensia, ticăloasa de ea, te ajunge nemilos din urmă, continuă să scrii ! O faci bine !
cum-am-devenit-medic
Adi NICA

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei