Drumul spre Divinitate, pe calea Bisericii, pavată cu hateri

modelmic

E luni! Nici iarba nu mai crește. Și nu mai crește pentru că e sfârșit de noiembrie și grijile noastre sunt tot mai complexe și lipsite, adesea, de conținut. Este firesc, în societatea în care trăim, lipsită tot mai mult de educație și valori, pentru că a fi în trend e o formă de supraviețuire. Dar să nu vă închipuiți că ar fi una bazată pe instinctul de conservare, ci pur și simplu una de haită și de etichetă.

Mult hulita Catedrală a Neamului a fost sfințită ieri. După râuri de postări mai mult decât hater-oase, Voia Celui de Sus s-a împlinit. Că a fost o ceremonie grandioasă, că mai marii prelați ai Bisericii au epatat prin multă, multă bogăție, că s-au cheltuit nu știu câte zeci de milioane de euro, că țara arde și preoții se piaptănă, că n-avem spitale, că n-avem școli, autostrăzi etc., sunt discuții duse în zona apocaliptică. Și faptul că nu avem toate cele enumerate mai sus nu poate fi pus sub zodia neadevărului. Așa este, dar nu cred că Biserica are vreo vină că noi nu avem autostrăzi, spitale suficiente, școli decente ș.a.m.d. . Nu ne putem sub nicio formă „dezlipi” de contextul politic și, fără voia noastră, cădem într-o polemică ce nu poate prevesti ceva bun. Ura asta provenită din spectrul politic ne încețoșează mintea și trupul. Mai ales mintea. Nu mai gândim efectiv logic când încercăm să asociem totul într-o singură cheie, și anume cea a urii ce ne mână să catalogăm totul și să punem pe seama nereușitelor noastre. Știu că ne uităm cu jind la societăți care au reușit în demersul lor. A noastră, ce-i drept, a fost mereu văduvită și de un pic de șansă. Nu m-aș duce așa departe cu exemplele, ci aș rămâne în arealul perioadei post-decembriste. În ’89, în ziua de Crăciun, ne-am executat barbar unul dintre cei mai longevivi conducători. De la Ștefan cel Mare nu-mi aduc aminte să mai fi avut altul. Mai apoi, ne-am lăsat copleșiți de „binețea” ce ne-a dat-o tătucul Iliescu și i-am dat credit electoral comparativ cu cel măsluit de Ceaușescu. Toate acestea, în detrimentul unui personaj ce ne putea scoate din gândirea asta socialistă, și anume Ion Rațiu. Și, până în zilele noastre, parcă am fost blestemați să purtăm năframa ghinionului pe ochii minții. Iar acest lucru este corect reflectat în societatea în care ne heitărim cu atâta inconștiență astăzi.

Cei trecuți de prima tinerețe ar trebui să-și amintească că societatea a evoluat într-un mod spectaculos. Dacă în urmă 30 de ani, la o nuntă, spre exemplu, toată suflarea satului românesc se bucura la Căminul Cultural de momentul unic prin care treceau mirii într-un anumit mod, cu givări, cu strigatul darului, cu sarmalele făcute la cazan în timp ce nuntași-și rupeau pantofii noi la brâu, cu veselia ce cuprindea tot satul, acum totul este dintr-un alt film, gheață carbonică, dansul mirilor, cockteiluri, albume foto editate-n Photoshop etc., iar dacă este să vorbim strict de bucuria celor care și-au unit destinele, cred că este tot mai greu să o citim din prima pe fețele celor care și-au propus să-și întemeieze o familie. Nu vreau să fac o comparație când era mai bine. Vreau doar să scot în evidență faptul că societatea a evoluat. La fel ca și societatea clerică. Care, din nefericire, este una umană. În întregul ei. Dacă atunci nu ne prea permiteam să emitem judecăți de valoare la adresa preotului, dascălului sau mai marilor comunelor și orașelor, acum totul este permis. Și nu că ar fi o greșeală sau un păcat de moarte, însă problema este până unde putem merge cu această judecată? Cât ne este permis sau cât considerăm noi că am contribuit la împlinirea unei năzuințe prin această judecată? Este suficient să îți plătești taxele și impozitele pentru a judeca orice inițiativă?

Sunt întrebări ale căror răspunsuri nu pot fi date într-un articol. Fie el și subiectiv. Subiectiv din perspectiva fricii de Divinitate. Iar acest sentiment nu poate lua naștere decât printr-o educație sănătoasă. Una lipsită de ură, dezbinare și asocierii ce dă bine pe sticlă. Sticla fiind, evident, rețelele de socializare. Pentru că, nu-i așa, Cele Sfinte ne învață că fiecare va da socoteală pentru faptele sale. Mai mult, și-n arealul controlului social sunt stipulate măsuri pentru cei care ies din acest control. Cei care încalcă regulile. Cu precădere Înalților Prelați ai Bisericii. Și toate acestea pentru că suntem un popor preponderent creștin ortodox. Cel puțin la nivel declarativ. Dacă această religie ar fi minoritară, discuția ar putea avea alte premise. Și, dincolo de orice discuție, Biserica face parte din viața noastră. Ne botezăm, ne cununăm și ne înmormântăm în biserică. Deci, prin Biserică, toate evenimentele importante din viața noastră includ o formă de credință. Iar aceasta este mai presus de orice judecată făcută doar ca să fim în asentimentul „fanilor” noștri din mediul online. Iar dacă la poza de copertă ai un mesaj de genul„Nimic fără Dumnezeu” și te lași pradă manipulărilor ieftine, ești și tu un mic Iuda. Iuda Facebookiceanu.

John Gavrilescu

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    ” În ’89, în ziua de Crăciun, ne-am executat barbar unul dintre cei mai longevivi conducători.”
    De ce barbar?
    Nu l-a sodomizat nimeni cu baioneta ca pe Muammar Gaddafi, prietenul care i-a trimis diversionişti fideli în ’89 …

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei