Dunca: „În 2023 o să putem urca în vârf la Semenic cu gondola!”

dunca

Primul pas spre realizarea Domeniului Schiabil Semenic-Crivaia s-a făcut, după cum a precizat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, prin aprobarea Hotărârii de Guvern privind schimbul de terenuri între Primăria Reşiţa şi Romsilva.

Domeniul schiabil de pe Semenic este un proiect al Primăriei Reșița, Consiliului Județean Caraș-Severin și Primăriei Văliug, de dezvoltare a zonei turistice Semenic.

Domeniul schiabil Semenic, din punctul meu de vedere, există deja! Realizarea lui a început, Hotărârea de Guvern s-a dat, schimbul de terenuri se realizează și cred că în 2023 o să putem urca în vârf la Semenic cu gondola, care pleacă de la Văliug și cred că în 2025, sau în 2026 cel târziu, o să ne putem urca cu bicicleta electrică în gară la Timișoara, să venim într-o oră, să ne dăm jos la gară și să plecăm cu ea pe traseul de biciclete, spre Lacul Secu, pe la centrala Grebla, după care să ajungem la Văliug, să ne urcăm în cabină cu bicicleta și din vârf de la Semenic să coborâm până la Eftimie Murgu”, a declarat președintele CJ, Romeo Dunca.

Proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din zona Semenic este unul ambițios și vizează realizarea unor pârtii noi pentru practicarea sporturilor de iarnă, reabilitarea infrastructurii și a drumului de acces, amenajarea de locuri de parcare, realizarea unor instalații de transport pe cablu și a unor instalații de nocturnă și zăpadă artificială, precum și atragerea de parteneri interesați în dezvoltarea turismului în zonă.

 

Lorena POENARU

 

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Nicolae

    Acest domeniu schiabil ori nu se va face, ori va fi o imensa gaura neagra pentru fonduri. Suntem la sfârșit se decembrie si pe semenic ploua. De ce ai veni sa schiezi pe semenic?

    Raspunde
  2. Johann Nicolescu

    Asa sa fie. Dar lucrurile se misca foarte incet, prea multe vorbe si bla-bla-uri si fapte, zero. Pana acum ne spunea, Nelu Popa, vorbe si bla-bla-uri despre Domeniul Schiabil Semenic, de acum s-a alaturat si Romeo Dunca, asociatul de la unica investitie din Resita care se dezvolta, blocul Popa-Dunca, ca duetul de vorbe si bla-bla-uri sa fie mai galagios dar, defrisari pentru telegondola si partiile de schi nu se fac, reabilitarea drumului judetean DJ 582E: Prislop-Semenic nu se face, adica, sa lasam vorbele si bla-bla-urile sa se auda doar zgomotul utilajelor, echipamentelor si vorbele muncitorilor, adica sa se construiasca in fapt si dupa aia sa auzim vorbe adevarate ca s-a facut, nu ca “se va”, “va fi” si “vom”. Ca de vorbele si bla-bla-urile spuse la timpul viitor, ne-am saturat si ne-am scarbit, vrem fapte in prezent pana totul va fi gata si apoi vorbe cu “am facut”, “am realizat”.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei