(e) ARN – CÂND CUVINTELE SUNT PREA SĂRACE…

a

Alianța Renașterea Națională (ARN) își exprimă condoleanțele față de familiile profund încercate datorită tragediei petrecute la Spitalul din Piatra Neamț.

Ca și Partid Politic concentrat pe apărarea VIEȚII în toate stadiile acesteia, de la concepție și până la moartea naturală, Alianța Renașterea Națională se solidarizează cu familiile îndurerate care au rămas în urmă, fiind deciși să lupte pentru ca astfel de tragedii să poată fi evitate. Doamna Tatiana Gavril, unul dintre pacienții decedați a lăsat în urmă familia îndurerată dar și pe cei 20 de copii aflați în Casa Ray, un loc pe care Fundația Betesda pe care a condus-o l-a transformat într-un “colț de rai” pentru sute de copii abandonați. Din anul 1994, doamna Tatiana, alături de familia Gavril au fost părinți pentru acești copii, asigurându-le un viitor mai bun.

Alianța Renașterea Națională își exprimă solidaritatea față de familiile celor în suferință, având în vedere că doamna Tatiana Gavril este mama domnului Mihai-Romică Gavril, candidat pentru un post de Senator în Județul Neamț. Fără a politiza situația tragică prin care trec familiile celor în suferință, tragem un semnal de alarmă pentru întreaga națiune, solicitând autorităților să ia de urgență măsurile necesare pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Viața este sacră, familia este fundamentul societății, valorile morale sunt esențiale pentru un trai armonios într-o țară care se dorește democratică. Luptele politice și deficiențele cauzate de înțelegerile politice ne costă prea mult, devastând vieți și distrugând destine.

Alianța Renașterea Națională, prin reprezentanții săi, înalță o rugăciune pentru cei profund afectați și strigă precum odinioară profetul Ieremia: “Mă doare rana poporului meu…” Frați Români, vă chemăm la o renaștere a națiunii! Vă chemăm să reclădim România!

Alianța Renașterea Națională 15 Noiembrie 2020

Beniamin Lup – Președinte Executiv

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei