(E) Petru Borduz: „ARN este un partid al tuturor creștinilor”

 

a

Petru Borduz, fost consilier județean, candidat la alegerile parlamentare din partea Alianței Renașterea Națională Caraș-Severin pentru Senatul Românei, o formațiune politică nouă în peisajul politic românesc, dar care propune reîntoarcerea la dogmele creștine, consideră o oportunitate faptul că se poate pune în slujba cetățenilor din județ și nu numai.

Pentru mine candidatura este o oportunitate de a sluji cetățeanul mai mult decât în perioada în care am fost consilier județean. Toate promisiunile pe care le voi face alegătorilor, le voi duce la îndeplinire datorită faptului că toți cei care au fost înaintea mea, din 1990 până acum, au făcut promisiuni pe care nu le-au onorat”, a declarat Petru Borduz.

Depunerea listelor și obținerea semnăturilor pentru reprezentanții acestei noi formațiuni politice înscriși în cursa electorală pentru alegerile din 6 decembrie nu a fost una tocmai ușoară, după cum a mărturisit chiar candidatul ARN.

A fost inimaginabil de greu, dar experiența mea și experiența politică anterioară a domnului Boșneag ne-a ajutat să ducem la bun sfârșit înscrierea noastră.

Pentru aceste candidaturi ne-au fost respinse din dosar peste 1.000 de nume de susținători, din diverse motive. Nu ne-a fost acceptat CV-ul care avea semnăturile electronice, pe motiv că nu aveau logistică.

 Mai mult decât atât, partidul ARN a fost aprobat ca și partid politic cu sigla Crucea lui Hristos, Crucea mântuirii noastre, iar pe buletinele de vot nu o vom regăsi pentru că BEJ-ul nu a acceptat acest simbol”, a declarat reprezentantul ARN.

Motivul acestor piedici ar fi, în viziunea lui Petru Borduz, faptul că, creștinii, până la apariția acestei formațiuni politice au fost membri în diverse partide politice, iar acum, creștinii având partidul lor, ar putea deveni o forță care să sperie pe contracandidați.

Noi suntem convinși că oamenii de bună credință vor veni la acest partid, pentru că până acum, fiind în celelalte partide, au avut diverse promisiuni”, mărturisește politicianul.

Înclinarea spre credință o are din familie, străbunicul slujind 60 de ani ca și prim-cantor la biserica din Brebu.

Am fost crescut și educat în spiritul religios, în spiritul creștin. Am avut posibilitatea ca să citesc foarte multe cărți care nu erau la îndemâna oricui. Mi-a făcut plăcerea și din ce în ce mai mult am citit tot mai multe cărți și am ajuns să absolv Facultatea de Teologie la Universitatea de Vest din Timișoara, unde m-am specializat, dar mai mult decât atât, am obținut întărirea prin credință prin pelerinajele pe care le-am făcut la aproape toate mănăstirile din România, pe Muntele Athos am fost de 11 ori, de la Mănăstirea Vatoped am adus și Sfânta Icoană Pantanasa pe care o poate vedea oricine la Biserica din Govândari unde este paroh părintele Hațiegan. Am fost în Italia, am văzut foarte multe biserici, am fost la Vatican, am fost în Israel. Toate aceste lucruri și aceste locuri m-au întărit din ce în ce mai mult de credință, adică acolo am putut să fac o comparație directă între realitatea văzută și între cele scrise în Sfânta noastră Biblie”, a mai declarat Petru Borduz.

Candidatul ARN Caraș-Severin a vorbit și despre experiența sa politică și despre decizia de a face parte din noua formațiune politică.

Din 2012 până în 2016 am fost consilier la cabinetul  domnului deputat Benga, din 2016 până în 2020 am fost consilier județean, iar când a apărut acest partid ARN mi-a trezit o amintire prin comparație pentru că eu am fost în Germania între 1990 și 1995 și în fiecare duminică slujeam cu părintele Cernăuțeanu. Aici am întâlnit foarte mulți români care lucrau și care făceau parte din Uniunea Creștin Democrată, adică CDU de astăzi al Angelei Merkel. Acolo, la discuții foarte multe am aflat ce beneficii aduce platforma electorală a acestui partid.

Printre cele mai mari beneficii era faptul că în zilele de sărbătoare orice cetățean care lucra în Germania era plătit. Stătea acasă și era plătit, plus grija pentru cei săraci, grija pentru fiecare creștin în parte.

În momentul în care eu am văzut că a apărut ARN în România, cu platformă similară, chiar cu mai multe plusuri decât în Germania, în mod automat am venit în acest partid pentru că este un partid al tuturor creștinilor și promovează valorile creștine ale fiecăruia dintre noi”, a declarat Petru Borduz, candidat la Senat pentru Caraș-Severin din partea ARN.

 

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei