(E) Victor Ponta, încrezător în candidații social-democrați din Caraș-Severin!

modelmicFostul președinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, s-a aflat astăzi în județul Caraș-Severin, pentru a-și arăta susținerea față de candidații social-democrați la alegerile din 5 iunie. După o scurtă oprire la Marga, Ponta s-a îndreptat spre Reșița, unde a susținut o conferință de presă, alături de președintele filialei județene, Ion Mocioalcă, precum și de Ioan Crina și Ilie Iova, candidații pentru Primăria Reșița respectiv pentru Primăria Caransebeș. 

Întâmpinat la sediul PSD Caraș-Severin cu pâine și cu sare, Victor Ponta și-a arătat încrederea în toți candidații PSD din Caraș-Severin, afirmând că deși nu a putut să răspundă afirmativ tuturor invitațiilor lansate de organizațiile PSD din țară, de la Reșița nu a putut lipsi:

„La Reșița am vrut în mod special să vin. Aici sunt oameni care mă cunosc de foarte mulți ani, cu care am fost împreună și când am câștigat și când am pierdut. Cred sincer că pe 5 iunie și în Reșița și în celelalte orașe, în Caransebeș, în Moldova Nouă, în județ, candidații pe care PSD i-a propus și pe care îi susțin cu toată convingerea, vor reuși să obțină sprijinul oamenilor pentru că sunt candidați care pot să facă treabă pentru cei care îi aleg. Mai cred că în toamnă, la alegerile parlamentare, vom putea să obținem din nou sprijinul oamenilor așa cum l-am obținut în 2012”.

DSC_0030

De asemenea, fostul prim-ministru și-a exprimat speranța în existența unui viitor Guvern PSD-ALDE-UNPR:

„În 2012 am luat țara într-o criză foarte gravă, am arătat că se poate să fim și prima economie din Europa, ca nivel de creștere și că sunt bani și de salarii și de pensii și de investiții locale și fonduri europene, după care în ultimele 6 luni am vrut să vedem cum e și cu ceilalți, cu guvernul lor, se pare că rezultatele le vedeți cu toții, așa încât soluția în care eu cred pentru România este ca în noiembrie să avem din nou majoritate și un guvern PSD-ALDE-UNPR, care să repare ce se strică în 2016, dacă se mai poate, inclusiv să îi sprijine pe aleșii noștri locali, pentru că orice primar până la urmă poate să facă atât cât ține de el, însă restul contextului economic, social, politic e foarte important”.

La finalul conferinței de presă, Victor Ponta și-a exprimat încă odată susținerea pentru colegii de partid din Caraș-Severin, care speră ca anul acesta să obțină, pe lângă un număr cât mai mare de primării, și conducerea Consiliului Județean. În plus, Ponta le-a mulțumit social-democraților cărășeni și pentru sprijinul acordat de-a lungul celor șase ani în care a fost președintele PSD și a celor aproape patru ani în care a fost prim-ministru al României.

DSC_0045

REPER 24

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

  1. Cristina

    Am fost special la Casa de Cultura din Resita unde a venit d-nu fost prim ministru Ponta.Am vrut sa-l vad ,sa-l ascult.A demonstrat ca este un adevarat lider ,are o viziune clara despre societatea romaneasca,este un om deosebit.Acum inteleg de ce s-a dorit inlaturarea lui.Este mai CAPABIL decit toti prim ministrii dinaintea lui.

    Raspunde
  2. Pingback: Victor Ponta la Reșița : „Am încredere în candidații PSD” – „Vom câştiga alegerile şi guvernarea, pentru binele românilor!” | Ion Mocioalca

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei