E voie, ori ba, la grevă ?

modelmic

Ordonanţa 7 face valuri în justiţia noastră. Atât de mari că magistraţii vor să intre în grevă. O fi bine sau nu, rămâne de văzut, doar că protestele magistraţilor, fie ele copiate după modelul polonez, nu fac bine României, în general. În accepţiunea lui Vasilică Dănileţ, magistratul picat mai ieri prin oraş că să predea lecţii de drept, magistraţii nu fac grevă pentru simplul fapt că ei nu protestează pentru măriri salariale sau apropiate, ei nu sunt de acord cu prevederile OUG 7. Păi, Vasilică, deşteptule, atunci când anunţi că nu mai munceşti şi ieşi pe scări, asta nu aduce a grevă? Despre măriri salariale nu poate fi vorba, de prin 2009, magistraţii au fost cei care nu au fost afectaţi deloc de tăierile celebre ale Guvernului BOC, dimpotrivă, şi-au făcut lefurile şi sporurile aşa cum au considerat de cuviinţă şi este ştiut faptul că , pînă în 2022, salariile acestora vor ajunge pe la 26.250 lei , în funcţie de grad şi vechime…

Să nu aibe habar Vasilică Dănileţ de prevederile art. 202, din 2011, actualizată parcă, prin 2017 ?

Articolul 202

“Nu pot declara greva: procurorii, judecatorii, personalul militar si personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apararii Nationale, al Ministerului Administratiei si Internelor, al Ministerului Justitiei si din institutiile si structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, al Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, personalul angajat de fortele armate straine stationate pe teritoriul Romaniei, precum si alte categorii de personal carora li se interzice exercitarea acestui drept prin lege.”

Este adevărat că unele articole din ordonanţa cu pricina nu prea au ce căuta acolo, dar totul poate fi rezolvat dacă reprezentanţii magistraţilor vin cu soluţii. Şi ei le au.

Şi de ce nu or fi ieşit în stradă Dănileţ cu ai lui de la #rezist, atunci când Dumbravă, ala de la Cooperativa “Ochiu`şi Timpanu`”a făcut din justiţie un câmp tactic, rămâne o enigmă. La fel de misterios e şi faptul că s-a tăcut mîlc atunci când Curtea Constituţională a declarat protocoalele ilegale…

Nu am văzut nici o reacţie de la Vasilică, după toate mîrşăviile de la Ploieşti, Braşov sau Oradea, iar chestia asta cu Codruţa mă lasă rece , să o pună Timmermans cu nemţii, unde vor, să-i mai dea , pe lîngă Parchetul European şi juma` din Parchetele din America de Sud şi State, fata e capabilă să decapeze, poate ajunge pînă la Trump şi îl bagă la puşcătorie.Şi dacă îi cu ea la Bruxelles, pe Onea, Portocală, et comp., atunci să vezi circ şi înfăptuire originală a justiţiei !…

Şi parcă nu am văzut atîta înverşunare atunci când coana Prună a modificat, tot hoţeşte şi tot prin ordonanţă, Codul Penal şi cel de Procedură Penală, două din cele mai proaste coduri, că se întoarce în mormânt Vintilă Dongoroz, nu alta !

Vasilică Dănileţ are tot dreptul să se supere, dar să o facă pe spatele băieţilor de la Elita din Ploieşti şi Oradea, să îi înveţe un pic mai mult, că o ţintă, politică sau nu, nu se bagă la cuşcă pe suspiciuni rezonabile, se face pe indicii temeinice şi legale, aşa grăia vechiul Cod Penal, ăla comunist, care, între noi fie vorba, Vasilică, nu se putea compara cu cel al doamnei Prună…

Lăsaţi-o mai moale cu greva, puneţi mâna pe dosare, e mai practic…

Adi Nica

Stiri similare

3 Comentarii

    1. Tirimba

      Deja mi-au dat lacrimile, no name, de data asta nu ai mai spus nimic de primar ! Cum se face ? De regula, in toate commenturile tale, indiferent de subiect, te deranjeaza primarele…Clar, incepi sa gandesti…. Nu stiu daca e un lucru bun….

  1. zero

    “… o ţintă, politică sau nu, nu se bagă la cuşcă pe suspiciuni rezonabile, se face pe indicii temeinice şi legale, aşa grăia vechiul Cod Penal, ăla comunist …”

    Fals, băgatul la cuşcă se face pe bază de probe certe, nu pe bază de indicii sau suspiciuni.
    Doar că, din cauza dreptului (internaţional al) suspectului la tăcere şi al interzicerii întrebuinţării de promisiuni şi de îndemnuri de către miliţieni către “ţintă” … singura posibilitate care le mai rămâne acestora este să semneze suspiciuni rezonabile în locul îndemnurilor la declaraţii de recunoaştere din partea … “ţintei”.
    Că de altceva oricum nu sunt în stare :)

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei