Echipa CB Rally Vest a urcat pe prima treaptă a podiumului, la Gala Campionilor FRAS!

modelmic 

Nu mai puțin de 1.000 de invitați au fost prezenți la evenimentul de decernare a premiilor Federației Române de Automobilism Sportiv organizat la Venue Ballroom & Events din Timişoara, Gala Campionilor FRAS. Nu au fost uitați de organizatori nici piloții, mecanicii, oamenii din staff-urile echipelor care în anul 2019 au urcat spre stele, fiindu-le rezervat un moment de reculegere și o retrospectivă cu imagini in memoriam.

Președintele FRAS, Norris Măgeanu, a ales și de această dată Timișoara, în dauna altor orașe, declarându-se fascinat de sala care a găzduit evenimentul, de scenotehnica și eleganța pe care o oferă Venue Events și unul din „actorii“ vitezei în coastă, administratorul Radu Benea. De altfel, Benea a cucerit titlul la clasa A1 și a fost declarat cel mai bun pilot al Grupei Debutanți la viteză în coastă în 2019! Unde mai punem că Benea are de-acum și o mașină de curse mult mai puternică decât cea de anul acesta.

Am așteptat cu bucurie preț de mai multe ceasuri, momentul în care pe prima treaptă a podiumului au urcat piloții echipei CB Rally Vest, bănățenii care au reușit rezultate de excepție în sezonul 2019, amintind aici titlul de campion național absolute al vitezei în coastă obținut de reșițeanul Lucien Hora, titlul la grupa E2 – fostul H al „căpitanului“ Bogdan Cuzma și reușitele lui Radu Benea și Cosmin Gruba.

Alături de campionii amintiți, pe podiumul de premiere au mai urcat și alți performeri ai automobilismului sportiv românesc din sezonul 2019, prezenți la Gala Campionilor FRAS precum Emil Nestor – vicecampion național absolut, Mihai Leu – campion Grupa GT, Cipi Ciobotaru – campionul Grupei A.

lucien-hora

Evenimentul desfășurat pentru al doilea an consecutiv în Timișoara a închis oficial sezonul 2019, care a reușit să marcheze o nouă bornă pentru motorsportul românesc. În acest an, au fost organizate nu mai puțin de 125 de competiții sub egida FRAS, cu 1384 de sportivi licențiați și a avut un total de 140 de cluburi sportive active.

„Acum cinci ani, când mi-a venit ideea de a candida la această funcție, nu cred că am sperat că vom ajunge atât de mulți, de frumoși și uniți într-o astfel de zi într-o gală de asemenea amploare. Tot ceea ce aș spune mai mult, înseamnă doar cifre și statistici. Vă mulțumesc mult”, a spus Norris Măgeanu, președintele FRAS, în discursul de deschidere al Galei Campionilor.

Pe podiumul de la Venue Events au fost premiați și au primit trofee sportivi din toate cele 17 campionate disputate sub egida FRAS, iar față de anul trecut, în 2019 au apărut drag racing, klausenburg retro racing și women rally, discipline auto care au strâns aproape 400 de sportivi de-a lungul sezonului.

Premii speciale au mai fost oferite atât sportivilor care au reprezentat România la nivel internațional, printre care Simone Tempestini, Raul Badiu sau Claudiu Barbu, cât și oficialilor din cadrul federației, arbitri și oameni care au stat în spatele fiecărui eveniment din 2019. De asemenea, a fost organizată o secțiune specială dedicată femeilor din automobilism, al cărui număr a depășit 150 doar în competiții, la care se adaugă numeroase alte doamne și domnișoare în organizare și arbitraj.

Mult succes tuturor piloților în noul sezon competițional 2020 și, desigur, așteptăm cu nerăbdare etapa de viteză în coastă de la Reșița!

Diana RADU

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei