Elevii caransebeşeni învaţă să scrie proiecte

modelmic

Zilele trecute, la Colegiul Național „Traian Doda” s-a desfăşurat târgul școlar ce face parte din proiectul „Tineri cu inițiativă pentru dezvoltarea unei culturi civice în Caransebeș”, implementat de Asociația „Reper pentru management prin valori”, cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului, acţiune la care administraţia locală a fost reprezentată de primarul Felix Borcean, și city-managerul Andrei Ungur.

În cadrul atelierului de lucru, un număr de cinci echipe de liceeni au prezentat proiecte de interes pentru această unitate şcolară și pentru oraş, încercând să atragă atenția asupra importanței implicării civice. Proiectele tinerilor au vizat starea Spitalului Municipal de Urgenţă și a dotărilor Bibliotecii Municipale din Caransebeș, asigurarea apei potabile la Colegiul Național „Traian Doda”, precum şi derularea activităților extrașcolare.

Iulia Coşpănaru, din cadrul Asociaţiei „Reper pentru management prin valori” şi iniţiatoarea acestui proiect, este de părere că actuala generaţie de tineri merită să valorifice toate lucrurile pe care le poate face, chiar dacă sunt lucruri care necesită şlefuire, deoarece lipsa de experienţă îşi spune cuvântul pe alocuri, dar sunt lucruri care ţin de viaţă, în general. „Ceea ce este important este că se gândesc la problemele comunităţii, la probleme reale, niciuna dintre echipele participante la concurs neabordând probleme derizorii, cum nici soluţiile pe care le-au propus nu au fost nerealiste. Unele necesită mai mult efort, mai mult sprijin financiar, mai mult sprijin din partea altor entităţi, dar sunt chestiuni care vizează comunitatea în general”.

Adele Angelini, elevă în clasa a XI-a C şi şefa echipei al cărei proiect, privind apa potabilă la Colegiul Naţional „Traian Doda”, a fost declarat câştigător, a spus că proiectul a fost iniţiat cu scopul de a ajuta şcoala şi pe elevii care învaţă aici, fiind unul cât mai realist, pe care să-l poată duce până la capăt.

„Tinerii au fost surprinzători ca întotdeauna, au învățat să scrie proiecte pentru atragerea de fonduri europene. Ei au ridicat într-adevăr câteva probleme, le-am și răspuns pe loc cu privire la Spitalul Municipal de Urgenţă și mă bucur că s-au implicat și în acest aspect al vieții din Caransebeș. Chiar le-am propus să avem întâlniri cât mai dese pentru a discuta problemele administrației locale pe care poate, din prea puține informații, nu le înțeleg. Mi-ar plăcea ca tinerii, și prin ei și ceilalți cetățeni, să afle la prima mână care sunt problemele de zi cu zi ale Caransebeșului”, a declarat primarul Felix Borcean.

Cosmin VLAD

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei