Eliminați la Mondiale, spaniolii și sârbii au cucerit inimile iubitorilor de folclor la Festivalul „HERCULES“!

modelmic

Programul artistic a continuat în zilele de 4 și 5 iulie în nota folclorică variată, propusă de coregrafii ansamblurilor din țară și de peste hotare, prezente în această săptămână la Băile Herculane, la Festivalul Internațional de Folclor „Hercules“,  organizat de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradționale Caraș-Severin, Primăria și Consiliul Local Băile Herculane, Mitropolia Banatului , cu sprijinul Teatrului de Vest Reșița.

Pe scena Teatrului de vară, urmărite preț de câteva ceasuri de sute de spectatori, au evoluat miercuri seara Ansamblul „Villaviciosa Aires de Asturias“ din Spania, director:  Elena Alonso, Ansamblul „Datina“  al Sindicatului Învățământului Preuniversitar Caraș-Severin- Reșița, director: Mariana Zvarici, coordonatori: Ica lațcu, Ion Ghiaur și Adrian Constantin, Ansamblul “Detelini” – Bulgaria, director: Kolio Kavrakov, coregraf: Hristo Hristov, Ansamblul „Bârzava“ al Primăriei și Consiliului Local Reșița – coordonatori: Maria Aghescu și Petru Bagiu, Ansamblul „Kud Soko“ – Socol, coordonator: Mara Gorun, Ansamblul „Mărginimea“ – Sibiu, coordonator: prof. Vasile Stoia, Ansamblul „La poale de Semenic“ din Verendin, coordonatori: pr. Zaharia Marian Cocie, George Vrăjitor și Mariana Cornu.

La apus de soare și sub lumina reflectoarelor Teatrului de vară din parcul Vicol, de la Băile Herculane, au evoluat aseară Ansamblul „Folklore Dance Detelini“ din Bulgaria, director: Kolio Kavrakov, coregraf: Hristo Hristov, Ansamblul Liceului “Nicolae Bălcescu” Gyula, Ungaria – coordonatori: Ioan Nedro și prof. Mihai Cebhati, Ansamblul “Romanați” – Caracal, director: Florian Teodorescu, coregraf: Cristi Velea, conducerea muzicală: Daniel Voicu, Ansamblul “Enzian” al Forumului Democratic al Germanilor din Reșița – coordonatori: preș. Erwin Țigla, instructori: Mariane și Nelu Florea, Ansamblul “Kud Majdanpek” – Majdanpek/Serbia, director: Liubomir Brândușan,  coregraf: Nicola Vunturisici, Ansamblul “Barvinok” – Cornuțel Banat, coordonatori: prof. Mihai Bobic, Șimonea Mihaela și Simona Svestac, Ansamblul de Cântece și Dansuri  “Vlastimir Paulovici Țarevaț” – Veliko Gradiște/Serbia – director: Violeta Perici, conducerea muzicală: Sașa Giochici, coregraf: Goran Iovanovici.

Toate colectivele artistice au prezentat spectacole de înaltă ținută artistică evidențiind obiceiuri, tradiții și costume tradiționale sărbătorind astfel Anul Centenarului și Patrimoniului într-un mod cu adevărat festiv.

Prezentarea spectacolului: Angelica Herac, referent de specialitate – CJCPCT CS și  Gabriela Țolea – elevă Colegiului Național „Mircea Eliade“ din  Reșița. Videograf: Bujorel Purice, coordonatori grupuri: colectivul CJCPCT CS, coordonator artistic al Festivalului: Titian Puichiță, director al Festivalului „Hercules“: manager CJCPCT CS, prof. Ioan Benga.

Tuturor colectivelor artistice le-au fost înmânate cadouri culturale constând în trofeul Festivalului și alte materiale promoționale vizând valorile culturale și turistice ale județului și diplome de participare.

Sergiu TABAN

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei