Episodul 007. Jose Armando își pierde valiza

modelmic

Am început cu telenovelele! Era ceva nou, ne ocupa mai tot timpul liber, uneori mai fentam și alte activități doar pentru a ne urmări „eroii”. Unii de duzină, ce-i drept. N-am prea avut noi parte de eroi demni de urmat în sensul bun al cuvântului. După ce ne-am prins și noi că o acțiune de maximun un film artistic se desfășoară pe o perioadă cam lungă și story-ul e mereu același, ne-a invadat spațiul intim, prin manipularea telecomenzii, OTV-ul. Deznodământul fiecărui subiect era dus la extrem și „rămâneți cu noi că nici nu știți ce pierdeți” a creat pentru mulți bătăi neregulate ale inimii. Mulți au dat și ortul popii în așteptarea „senzaționalului”. Mai apoi, după ce-i făcură felul olteanului provincial cu aere de aristrocrat, ne trezirăm cu toții într-o haităreală d’asta națională provocată de o televiziune a unui ins ce a avut acces la resursele fostei Securități, prin vocea unui pastor blajin, ce te făcea din prima să renunți la a te mai închina la vreo icoană, iar Dumnezeul la care trebuia să te închini era patronul său și personificarea Diavolului era marinarul ce preluase cârma țării. Partea asta a fost mult mai toxică, pentru că era începutul unei divizări treptate a societății. Binele, reprezentat, cum am spus mai sus, de turnătorul Felix, îmbogățit peste noapte mai ceva ca proprietarii de terenuri petroliere din Arabia Saudită, a fost repede îmbrățișat de cei care până mai ieri îi aveau ca idoli pe Jose Armando, Elodia, Magda Ciumac & Co. Răul, reprezentat de marinarul cu șuvița-n vânt, era acceptat de cei care n-au prea comutat prin telecomandă posturile tv ce reprezentau „binele”. Treptat însă, probabil sătui de sintagmele atribuite de cei mulți, cei ce credeau în puterea vrăjii date de furtunile de pe mare prin care a trecut marinarul au devenit tot mai puțini și s-au resemnat, acceptând tacit înfrângerea. „Binele” învinge mai mereu, nu-i așa? Numai că, pentru că viața este ca o roată ce se învârte precum planeta pe care conviețuim, spița, ce semnifică momentul răzbunării, s-a poziționat favorabil pentru cei huliți de adepții securistului. Vă imaginați satisfacția din tastele celor care le-a venit și lor rândul? E simplu! Zapați puțin pe rețelele sociale și veți înțelege vibe-ul acestora…

Da, ați ghicit, locul lui Jose Armando, Elodia, Magda Ciumac & Co a fost luat de Dracnea și șleahta lui. Numai că de data aceasta nu de către fanii primilor menționați. Ce droguri la PNȚ-CD, ce valută la PNL, astea-s pistol cu apă pe lângă valizele cu documente demne de o telenovelă națională. Cam asta am căutat tot timpul și iată că asta am găsit. Circ național în prime-time. Să nu ne imaginăm vreun moment că toate acestea sunt întâmplătoare și a dat norocul peste noi și, odată cu valiza, vom scăpa de corupție, de corupți, profilul politicianului se va schimba brusc și totul va fi roz pentru noi, muritorii de rând. Nici gând! Agenda publică se va plia mereu pe „nevoile” noastre și aici nu este inclusă și bunăstarea noastră, ci pur și simplu ni se vor servi pe tavă elemente ce vor ține de frustrările noastre. Să ne urâm în continuare și să ne răzbunăm unii pe alții, așa, ca de Centenar. Doar din istorie am învățat că niciodată nu am fost un popor unit și demn în fața oricărei provocări. Iar ei știu foarte bine acest lucru și ni-l servesc zilnic. Vin în sprijinul celor afirmate cu un argument cât se poate de verificabil. Dacă ați observat, orice click pe vreo reclamă sau căutare pe Google se transformă în secunda doi de navigare cu sugestii conforme cu „nevoile” noastre. E cât se poate de simplu.

Nu mai există niciun dubiu că nicio parte a celor care ne zugrăvesc binele sau răul nu este interesată de noi la modul concret și obiectiv. Lupta pentru putere se duce cu orice mijloace și noi, cei mulți, nu suntem luați în calcul decât atunci când mergem la vot. Suntem o masă de manevră a intereselor subiective ale celor care prezintă lucrurile în alb și negru. Aici am ajuns, din păcate! Iar noi suntem mai creduli ca niciodată. Profilul politicianului care să ne reprezinte interesul este departe de a se contura. Și faptul că pentru a crea un astfel de profil este nevoie de o cultură și educație, în special în rândul celor mulți, iar toate acestea necesită timp, mi-e greu să cred că viitorul apropiat poate fi unul cu nuanțe de roz. Ne vom bălăci mult timp de acum încolo în funcție de simpatii, antipatii, interese personale și, poate, doctrinare (deși doctrinar nu aparținem niciunui curent, eventual unuia manelistic și cu iz de telenovelă). Unii dintre noi vom aștepta cu sufletul la gură sărbătorile de iarnă idilic, cu speranța că episodul următor din telenovela „Valiza” ne va încălzi sufletele reci ca un sloi de gheață de pe streașina unei case uitate de timp în Teleorman…

John Gavrilescu  

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei