Eveniment aniversar în Valea Almăjului! Muzeele săteşti, sărbătorite la Bozovici!

modelmic

 

Eveniment aniversar în Valea Almăjului, unde se va desfășura mâine cea de-a X-a ediție a „Sărbătorii Muzeelor Săteşti”. Tema-impuls a ediției din acest an o reprezintă „Conservarea şi promovarea  patrimoniului sătesc prin muzeele şi colecţiile săteşti. Intelectuali bănăţeni implicaţi direct în Unirea Banatului din 1919”. 

Au fost invitaţi colecţionari şi muzee săteşti din judeţele: Arad, Mehedinţi, Alba, Hunedoara, Bihor şi Caraş-Severin. Vor participa deopotrivă comunităţi româneşti din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Albania şi Republica Moldova”, informează organizatorii.

Cu ocazia manifestării culturale va putea fi admirată și o mini-expoziție, toți participanţii etalând obiecte care răspund temei-impuls.

Organizatorii „Sărbătorii Muzeelor Săteşti” sunt: Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS), Muzeul Banatului Montan Reşiţa, Muzeul de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş, Episcopia Caransebeşului, Asociaţia Publiciştilor Presei Rurale din Banatul Istoric Timişoara, Asociaţia Colecţiilor şi Muzeelor Săteşti Banat-Crişana, Asociaţia Culturală BanatCult ‒ Almăj, Muzeul Sătesc „Almăjul“ Şopotu Vechi, Primăria şi Consiliul Local Bozovici.

Tradiționalul eveniment este programat să înceapă la ora 10:00, la sediul Asociaţiei „Izvoare almăjene” din comuna Bozovici.

IMG_0750

foto: repere almăjene

 

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei