EXERCIȚIU ISU. Incendiu de vegetație soldat cu două victime! Zeci de pompieri la Ciclova Montană!

exercitiu ISU

Alertă în această dimineață în zona Ciclova Montană! Peste 3 ha de vegetație uscată au fost cuprinse de flăcări, incendiul amenințând să se extindă în zona Simionului și să distrugă suprafețe importante de pădure de pe raza Ocolului Silvic Oravița.

Scenariul incendiului de vegetație din zona Ciclova Montană a fost conceput de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin și face parte din aplicațiile desfășurate anual la nivelul instituției. Parteneri la această acțiune au fost Ocolul Silvic Oravița, Inspectoratul de Poliție, Inspectoratul Județean de Jandarmi, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgentă Oravița și Crucea Roșie – Filiala Caraș-Severin.

Conform protocolului stabilit la acțiunea din această dimineață, incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 09.00, centrul de întâlnire al pompierilor militari fiind Cabana Ocolului Silvic Oravița din zona Ciclova Română. După aproximativ o oră de la anunțarea incendiului, peste 60 de pompieri militari din tot județul au ajuns la locul indicat. Odată cu ei au sosit și 25 de angajați ai Ocolului Silvic Oravița, 6 voluntari de la SVSU Oravița, polițiști și jandarmi.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157681750398635″]

După instalarea corturilor și descărcarea materialelor necesare stingerii incendiilor, pompierii militari au primit misiunea de a localiza și stinge incendiul de vegetație de pe colinele de la baza Simionului. Aceștia au instalat pompele de apă și au întins furtunurile până la locul focului. Imediat ce au stins incendiul, pompierii au fost anunțați ca la câteva sute de metri, într-o poiană, ar mai exista încă un incendiu, dar și două victime, una cu fractură la membrul inferior drept și o altă persoană mușcată de șarpe, cel mai probabil de viperă. A fost rândul celor de la Ocolul Silvic și al voluntarilor SVSU Oravița să intervină cu lopeți și echipament specific, deoarece în zona unde au fost semnalate flăcările nu exista posibilitatea de a pune în funcțiune motopompele. Ajunși la fața locului, voluntarii au reușit să localizeze și să stingă incendiul. Tot în zona respectivă au fost găsite și victimele, acestora fiindu-le acordat primul ajutor de către voluntarii Crucii Roșii.

Noi (ISU Caraș-Severin n.r.) în fiecare an ne străduim să facem astfel de exerciții la nivelul fiecărei subunități de intervenție. Prin aceste exerciții încercăm să ne adaptăm și să intervenim într-un cadru organizat, atât cu forțe din cadrul inspectoratului, cât și forțe ale ocoalelor silvice. Cazurile de incendii de vegetație sunt dificile pentru că se desfășoară într-o mare perioadă de timp și este nevoie de foarte multă forță umană pentru a stinge focul în astfel de situații. Legat de exercițiul de astăzi ne putem declara mulțumiți, exercițiul s-a desfășurat în timpii stabiliți, toate misiunile fiind îndeplinite cu brio”, a declarat, pentru Reper24, colonel Costel Burciu, prim-adjunct desemnat al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157678330194764″]

Prezentă la exercițiul de incendiu din zona Ciclova Montană, prefectul județului Caraș-Severin, Florența Albu, s-a declarat mulțumită de timpul de reacție al celor implicați în această acțiune.

Acest exercițiu de alarmare s-a desfășurat sub bune auspicii, viteza de reacție a instituțiilor implicate a fost bună. În calitatea mea de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, apreciez ca fiind foarte bun acest exercițiu, simularea a fost o reușită și felicit instituțiile care au participat la rezolvarea acestui caz de incendiu a vegetației forestiere”, a declarat, pentru Reper24, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florența Albu.

 

John GAVRILESCU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei