Expoziție de tunuri de-a lungul scărilor ce duc la Teatrul de Vară? Ce planuri are administrația locală pentru punerea în valoare a zonei

modelmic

Teatrul de Vară din Reșița, precum și zona din preajma acestuia, ar putea reveni la gloria de altădată. Conform primarului Ioan Popa, există mai multe planuri cu privire la punerea în valoare a zonei, inclusiv realizarea de-a lungul scărilor ce duc spre teatru a unui muzeu în aer liber, unde să fie expuse tunuri realizate în trecut la Reșița.

Primii pași pentru schimbarea aspectului zonei au fost deja făcuți: pe de o parte s-a obținut finanțare pentru continuarea lucrărilor la grădinița abandonată de ani de zile, fiind deja semnat și contractul cu firma care va realiza lucrările, iar pe de altă parte, Primăria a preluat din nou în administrare Teatrul de Vară. Consilierii locali au decis în ultima ședință revocarea unei decizii luate pe timpul fostei administrații conform căreia Teatrul de Vară a fost dat în administrare pe o perioadă de 49 de ani Societății Române de Radiodifuziune – Studioul Regional Radio Reșița, care își dorea amenajarea acolo a unui nou sediu, proiect care nu s-a mai realizat.

Odată cu realizarea grădiniței de jos, o să reabilităm și scările. Există o idee de a pune, paralel cu scările, 12 tunuri de la Arsenal, de la fabrica de tunuri, să facem un fel de expoziție în aer liber și o să încercăm să facem ceva și cu Teatrul de Vară.

Personal, doresc să facem ceea ce a fost, tot Teatru de Vară. S-a început un proiect acolo, există o structură metalică în picioare și după aceea s-a abandonat. Eu aș vrea să încercăm să facem o structură ușoară de copertine, să dăm jos termopanele alea idioate, nu știu cine a fost deșteptul care a pus termopane la Teatrul de Vară și să încercăm să îl activăm”, a precizat primarul Ioan Popa.

Există mai multe planuri pentru repunerea în valoare a Teatrului de Vară, un spațiu generos de peste 3.000 de metri pătrați, care conform primarului Popa, ar fi păcat să nu fie exploatat pentru tot felul de activități culturale. Ar exista chiar și posibilitatea de a beneficia de sprijin din partea Ambasadei Statelor Unite.

Am avut o discuție cu Dean Bowman, care are zilele acestea o întâlnire cu ambasadorul american la București. Dânșii au un concept American Corner se numește, care funcționează la Timișoara, Cluj, Sibiu, în câteva locuri din România, făcut de cetățeni americani, și i-am sugerat să îi facă propunerea ambasadorului să folosim acest Teatru de Vară ca un American Corner și să încercăm să îl gândim și să îl lucrăm împreună. Aștept să văd ce zice”, a mai adăugat edilul reșițean.

 Karina TINCUL

Stiri similare

1 Comentariu

  1. zero

    Ţepe, de ce nu s-ar expune public?
    Că tăiţelu’ se pricepe la “ţepe” şi mai ales la … “tunuri”.
    Nimic nu e întâmplător.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei