Fără salarii, angajații UEM primesc ajutoare sociale de la Primăria Reșița! Niciun semn de la Minister!

modelmic

 

Echipa managerială a universității reșițene s-a reunit ieri pentru a discuta situația cadrelor didactice rămase fără salarii de mai bine de două luni, dar și a soluțiilor care ar trebui căutate în cazul în care Ministerul Educației nu va finanța universitatea până la fuziunea cu Timișoara.

În cadrul întâlnirii a luat cuvântul și Marian Apostol, președintele filialei județene a Consiliul General CNS Cartel Alfa care a explicat că în cazul în care nu se rezolvă problema salarizării personalului UEM în cel mai scurt timp, există posibilitatea obținerii unor ajutoare sociale din bugetul orașului.

Soluția a fost inițiată de autoritățile locale din Reșița, susține reprezentantul Cartel Alfa, care au făcut în ultimele luni mai multe demersuri pentru a ajuta unitatea de învățământ superior. Astfel, fără salarii, există posibilitatea ca angajații UEM să primească un ajutor de 1.000 de lei care să le înlocuiască veniturile lunare până la soluționarea problemei.

„Trebuie apreciat efortul autorităților locale din Reșița care s-au implicat cum au putut până acum, și și-au arătat disponibilitatea pentru a ajuta și de data aceasta cu un ajutor de 1.000 de lei până la soluționarea problemelor salariale”, a explicat Marian Apostol.

Cu toate că primarul Mihai Stepanescu nu a confirmat sumele pe care urmează să le ofere lunar angajaților UEM, a explicat totuși că se vor acorda ajutoare dacă se va impune, dar acestea cu siguranță nu vor ajunge pentru întregul personal al universității.

„Noi am primit o solicitare din partea universității, am luat act de aceasta, am discutat cu doamna rector, cu colegii consilieri. Cei îndreptățiți intră în vizorul nostru dar încă se așteaptă acele sume ce reprezintă salariile pe aceste luni de la Ministerul Educației.

Am făcut și eu deplasări la Minister unde am abordat și această problemă. Am susținut și cu alte ocazii învățământul superior la Reșița și o voi face în continuare, este nevoie de învățământ superior la noi în oraș. Ar fi bine ca acesta să rămână cu identitate proprie. Avem poziție bugetară, dacă se impune vom acorda ajutoare, în limitele legii, bineînțeles, dar cu siguranță nu vom putea acorda la toată lumea. Vom vedea”, a explicat Mihai Stepanescu.

Alexandra JURCA

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Bau-bau

    La acesti angajati le da cate 1000 lei, iar celor de la CET le-a dat cate… 500!Cum naiba vine asta, unii mananca cu 2-3 guri si altii o data pe saptamana?DISCRIMINARE!!!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei