Felix Borcean: „Mai bine ies din viaţa politică decât să fiu la alt partid!”

modelmic

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a ţinut să facă recent câteva precizări, referitoare la comentariile apărute în ultima vreme în spaţiul public.

„Am citit în ultima vreme nişte comentarii răutăcioase la adresa mea, legate de PSD. Mi se reproşează că, mai nou, nu mai acţionez la comanda lui Marcel Vela, ci primesc directive de la PSD. Vreau din nou să subliniez foarte clar faptul că niciodată, în cei aproape doi ani de când sunt primar, nu am făcut nicio înţelegere şi nu am primit nicio directivă din partea PSD. Nu e felul meu, nu sunt construit să primesc directive, de la nimeni. Să fie foarte clar! Nici de la Bebe Iova, nici de la Ion Mocioalcă, nici de la Silviu Hurduzeu sau de la alt lider PSD! Că am avut întâlniri, da, este foarte adevărat şi probabil că o să mai am întâlniri, pentru că aşa e firesc. Mi se pare firesc ca, într-o viaţă politică normală, şi care implică oraşul nostru, da, trebuie să te mai şi întâlneşti cu liderii adverşi. Mi se pare extrem de normal. Dar de aici până la a se emite supoziţii că acţionez la anumite comenzi, este cale lungă. Nu există aşa ceva şi nu va exista!”.

Edilul municipiului a adăugat că, pe de altă parte, se acreditează ideea conform căreia ar avea o înţelegere cu Partidul Social Democrat, că ar fi sprijinit de membrii acestuia, că, la viitoarele alegeri, va candida sub sigla PSD, devenind membru al acestei formaţiuni politice. „Aceste lucruri nu se vor întâmpla niciodată. Deşi, în general, nu este bine să spui «niciodată», eu pot să vă spun că Felix Borcean nu va candida niciodată sub sigla PSD, şi nici nu va face jocul acestui partid vreodată. Şi, da, Felix Borcean îşi doreşte să mai candideze o dată, doar pentru un singur mandat. Atât! Dar nici asta nu e sigur, mai sunt doi ani până atunci”, a mai spus edilul.

În ceea ce priveşte întâlnirile cu social-democraţii, primarul municipiului a recunoscut că a fost invitat de Ion Mocioalcă la o discuţie. „Pot s-o spun oricând, fără nicio legătură cu viaţa politică. Poţi să ai şi astfel de întâlniri. Nu neg că mi s-a propus, şi am spus foarte clar, i-am răspuns foarte tranşant domnului Mocioalcă – poate o să vă confirme vreodată asta – că Felix Borcean nu va fi niciodată membru PSD. Am fost curtat, e adevărat, şi de aici s-a născut probabil şi zvonul acela conform căruia la un moment dat aş putea să evoluez sub stindardul PSD. Nu este adevărat, niciodată nu se va întâmpla lucrul acesta. Mai bine ies din viaţa politică decât să fiu la alt partid!”.

Cosmin VLAD

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Nu ne pasa

    Cred ca lumii ii pasa mai mult de probleme mai grave , nu la ce partid candideaza sau de la ce partid primeste ordine domnul Felix Borcean , de exemplu o intrebare simpla la care cred ca raspunsul nu este greu de dat , cat aveti de gand sa va mai bateti joc de cartierul Nord? Cu ce scuze penibile o sa mai veniti cand o sa reparati iar apoi o sa spargeti iar drumurile , dar banii pe care ar fi trebuit investiti in reabilitarea cartirerului in sine , nu a soselei , lasa-ti teatrul , daca nu e teatru raspundeti la intrebari , daca tot spuneti ca nu sunteti controlat de nimeni.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei