Femeie din Siria, însărcinată în luna a opta, depistată de poliștii de frontieră în Vărădia, alături de trei alți migranți!

 modelmic

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au depistat, în zona de competență a sectoarelor P.F. Oraviţa și Deta, 9 cetăţeni străini, 5 pakistanezi și 4 sirieni, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei. Printre cei opt cetățeni străini, se afla și o femeie însărcinată în luna a opta, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. 

În această dimineață, în jurul orei 06.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, județul Caraș – Severin, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Vărădia, 4 cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

Persoanele în cauză, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni, 3 bărbaţi și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani. Întrucât femeia este însărcinată în luna a opta şi a acuzat o stare de rău, aceasta a fost transportată cu o ambulanță la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Persoanele în cauză au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, explică reprezentanții Poliției de Frontieră.

Tot astăzi, în apropierea localităţii de frontiera Jebel, au fost depistati 5 cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluati şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Pakistan, 4 adulţi şi un minor, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, care nu aveau documente asupra lor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei