Fermierii au luat cu asalt Consiliul Județean Caraș-Severin! „Îmi doresc ca satul nostru să renască”!

modelmic

Consiliul Județean Caraș-Severin a găzduit ieri conferința „Satul și agricultura din Caraș-Severin”, organizată de către Comitetul de Coordonare a Administrației Agricole din județ. Sala de ședințe a administrației județene s-a dovedit neîncăpătoare pentru fermierii și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale care au venit la întâlnirea cu factorii decidenți din agricultura cărășeană.

Întâlnirea s-a dorit a fi una interactivă, în care fermierii să își expună problemele, dar și să fie informați asupra fondurilor europene pentru dezvoltare rurală, asupra subvențiilor primite de la APIA, a programelor naționale derulate de Ministerul Agriculturii, a noutăților legislative în materie de sănătate sanitar-veterinară.

Ne propunem să colectăm de la fermierii cărășeni probleme pe care aceștia le au, să încercăm, la nivel local, să găsim soluții pentru problemele lor, iar acolo unde ne depășesc competențele să solicităm rezolvarea acestora de către Ministerul Agriculturii sau de către ministerele de resort din Guvernul României. Din punct de vedere al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale vom prezenta oportunitățile de finanțare pe care fermierii le au prin PNDL pentru anul 2018, făcând precizarea că sesiunile de depunere a cererilor de finanțare pentru toate măsurile de pe dezvoltare rurală pentru anul 2018 se vor deschide cu sumele care vor fi anunțate ulterior printr-un calendar estimativ pe care îl va anunța Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în perioada imediat următoare”, a precizat Nicolae Verindeanu, președinte CCAA și în același timp director al OJFIR Caraș-Severin.

DSC_0021

Conferința a fost deschisă de președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu și de către prefectul Matei Lupu, care și-au exprimat ambii mulțumirea pentru faptul că fermierii cărășeni s-au prezentat la întâlnire într-un număr atât de mare.

Mă bucur foarte mult că sala este plină, înseamnă că există interes pentru ceea ce se discută, tema fiind deosebit de generoasă: satul românesc, satul tradițional, bănățean, păstrătorul tradițiilor noastre strămoșești. (…) Mă bucur că la această întâlnire sunt reprezentanții instituțiilor care au în competență problemele satului, AFIR, APIA, DSV, Direcția Agricolă. Suntem aici pentru a găsi soluții ca satul nostru tradițional să renască. Județul Caraș-Severin a fost tot timpul recunoscut ca un județ cu oameni harnici, acest lucru venea mai ales de la oamenii din satele noastre, de la țăranii noștri. Chiar dacă am avut în județ și zone colectivizate și zone necolectivizate, Caraș-Severinul a fost un județ bogat, pentru că aici au fost oameni care și-au muncit pământul și au trăit din activitatea agricolă, fie că era vorba de agricultură, creșterea animalelor, pomicultură. De aceea, eu îmi doresc ca satul nostru să renască, să ajungă iar acolo unde a fost”, a mai adăugat Silviu Hurduzeu.

La rândul său, directorul adjunct al Direcției pentru Agricultură a județului Caraș-Severin, Pavel Nefir, a subliniat faptul că se bucură că la întâlnire au fost prezenți toți factorii care își aduc contribuția la dezvoltarea agriculturii cărășene, un domeniu care nu poate evolua dacă fermierii, specialiștii agricoli, conducătorii de forme asociative și cei care se ocupă de cercetarea agricolă nu se întâlnesc față în față pentru a dezbate și a discuta problemele și greutățile cu care se confruntă.

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei