Festivalul de teatru de la Reșița merge mai departe! Cu sprijinul sponsorilor și al Primăriei!

modelmic

După ce managerul Teatrului de Vest din Reșița anunța la finalul anului trecut că cea de-a patra ediție a festivalului Scena ca o stradă nu se va ține în 2018 din lipsă de fonduri, conducerea instituției a venit săptămâna aceasta cu o surpriză plăcută pentru iubitorii de artă: evenimentul va avea totuși loc, fiind găsiți sponsori dispuși să scoată bani din buzunar pentru a nu-i lipsi pe reșițeni de o manifestare cu care s-au obișnuit.

Mă bucur că în cele din urmă s-a găsit o soluție pentru a continua acest festival. În conferința de presă anterioară am declarat că fiind manager doar din 16 noiembrie nu mi-am putut asuma un festival în februarie, dar iată că am avut noroc cu niște sponsori importanți care au finanțat acest festival și cu dl Dan Mirea, care este directorul festivalului și cu asociația pe care o reprezintă, ca în co-parteneriat să reușim să facem acest festival.

Vor veni trupe importante, se va juca pe scena Palatului Cultural, dar și pe scena Casei de Cultură. Festivalul va fi deschis, și asta este onorant pentru noi, cu prima premieră a teatrului de Vest, Iaacovi și Leidental, de Hanoch Levin, în regia Mihaelei Lichiardopol de la Naționalul din Timișoara”, a explicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, managerul Florin Ionescu.

 

Citește și Reșița nu va mai avea festival de teatru! Cel puțin în 2018! „În situația în care ne aflăm acum, ne-ar fi îngropat”!

 

Ionescu a adăugat că festivalul va beneficia de prezența unor critici de teatru de la revista Teatrul Azi, printre care Ion Cocora, Ioan Jurca Rovina și Zeno Fodor. În plus, Ionescu și-a exprimat speranța ca de anul viitor festivalul să aibă un selecționer și o tematică, dar și să se desfășoare în perioada verii, când vremea frumoasă ar permite desfășurarea de spectacole în aer liber.

Exista posibilitatea ca festivalul să nu se facă anul acesta, dar inițiativa a venit din partea unor oameni, dintr-un considerent bine întemeiat: s-au obișnuit cu acest festival anii trecuți. Anul acesta și-au unit gândurile și au întins o mână acestui festival, care nu este al meu, al dlui Ionescu sau al oamenilor din teatru, este al Reșiței, al acestui județ. Faptul că el continuă este o dovadă clară că a avut impact în anii trecuți asupra publicului. Cei care și-au adus sprijinul substanțial la realizarea acestui festival sunt firme private, persoane fizice și Primăria Reșița, care a bugetat parte din acest festival și va oferi parte dintre spectacole pe bază de invitații oamenilor”, a explicat la rândul său actorul Dan Mirea, directorul festivalului.

Cea de-a patra ediție a festivalului Scena ca o stradă se va desfășura în perioada 25 februarie – 4 martie, interval în care vor urca pe scenă teatre din România, dar și de peste hotare, vor avea loc lansări de carte și colocvii.

Iată programul spectacolelor din cadrul Festivalului Internațional de Teatru ,,Scena ca o stradă”:
Duminica, 25.02.2018:

– Ora 18:30 – Deschiderea oficială a festivalului (în fața Palatului Cultural)
– Ora 19:00 – Teatrul de Vest Reșița – „Iaacovi și Leidental” de Hanoch Levin. Regia artistică: Mihaela Lichiardopol

Luni 26.02.2018:

– Ora 19:00 – Teatrul Act București – ,,Absolut! După Ivan Turbinca de Ion Creangă” cu Marcel Iureș. Regia artistică: Alexandru Dabija. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

Marți 27.02.2018:

– Ora 19:00 – Teatrul Regina Maria Oradea – „Scripcarul de pe acoperiș” de Joseph Stein. Regia artistică: Korcsmiaros Gyorgy. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

Miercuri 28.02.2018:

– Ora 18:00 – Teatrul Traian Grozăvescu Lugoj –  „Haide ucide-mă dragoste” de Aziz Nesin. Regia artistică: Maria Voronca. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

– Ora 19:00 – Teatrul Ariel Târgu Mureș – „Hees” de Alina Nelega. Regia artistică: Gavril Cadariu. Locație: Palatul Cultural Reșița

Joi 01.03. 2018:

– Ora 18:00 – Teatrul Național Sterija Vârșeț (Serbia) – „Edmund Kin” de Hadi Kuric. Regia artistică: Irfan Mensur. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

– Ora 20:30 – Concert extraordinar „With love for women” cu Dean Bowman (SUA) și Bane Gluvacov Tubacin Band (Serbia) – doamnele și domnișoarele vor primi mărțișoare și flori din partea organizatorilor. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

Vineri 02.03.2018:

– Ora 19:00 – Teatrul I.D. Sîrbu Petroșani – „Richard al III-lea” de William Shakespeare. Regia artistică :Gelu Badea. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

Sâmbătă 03.03.2018:

– Ora 19:00 – Teatrul GUSTL (Croația) – „Cerul desupra Zagrebului” de Miro Medimorek. Regia artistiă: Miro Medimorek. Locație: Palatul Cultural Reșița

– Ora 20:30 – Compania de Teatru „Sart” România – ,,Fără cap” de Victor Chilinca. Regia artistică: Aida Ganea. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

Duminică 04.03.2018:

– Ora 19:00 – Teatrul Național Radu Stanca Sibiu -,,De veghe la Taj Mahal” de Rajiv Joseph. Regia artistică: Radu-Alexandru Nica. Locație: Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița

 

Karina TINCUL

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei