Filme românești de mare succes proiectate la lumina lunii, la „Reșița Film Festival”

filme

Administrația locală îi anunță pe reșițeni că planurile culturale rămân o prioritate pentru Reșița, însă în contextul actual toate intențiile în acest sens sunt adaptate timpurilor pe care le trăim.

Primăria Reșița încearcă să aducă evenimente consistente din punct de vedere cultural, pentru oamenii din oraș, cu potențial de tradiție și îndreptate către un singur scop: bucuria celor care vor să petreacă seri liniștite de vară, respectând legislația în vigoare și bucurându-se de răcoarea generată de munții ce ne înconjoară, spun reprezentanții administrației locale.

În acest context, Primăria Municipiului Reșița organizează a doua ediție a festivalului „Reșița Film Festival”, în parteneriat cu Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF) și cu sprijinul Institutului Cultural Român, Arhiva Națională de Filme, DACIN SARA – Drepturi de Autor în Cinematografie și Audiovizual – Societatea Autorilor Români din Audiovizual, în fiecare weekend din perioada 8 – 31 august. Filme românești de mare succes, istorice sau ecranizări ale unor romane renumite, alături de cele mai titrate producții animate ale lumii poposesc în oraș pentru câteva seri de vară în aer liber. „Moromeții” și „Moromeții 2” în regia lui Stere Gulea, „Mihai Viteazul” de Sergiu Nicolaescu și „Madagascar 3” se vor vedea pe un ecran mare, amplasat în parcarea Kaufland din Luncă, la lumina lunii, păstrând toate măsurile de prevenție de la acest moment, se anunță într-un comunicat de presă.

Debutul festivalului va avea loc în data de 7 august cu proiecția filmului „Dragoste 1. Câine”, precum și de prezența regizorului reșițean Florin Șerban, premiat la Berlin pentru „Eu când vreau să fluier, fluier” și a lui Valeriu Andriuță, actorul principal. Lungmetrajul este primul dintr-o trilogie în care Florin Șerban și-a propus să exploreze diferitele feluri de a iubi: cu creierul, cu stomacul și cu inima.

Ne bucurăm că putem oferi reșițenilor câteva momente de respiro în această vară complicată, aducând la festival unele dintre cele mai bune filme românești făcute vreodată, alături de câteva filme de animație excelente, într-un spațiu perfect pentru vizionare”, a declarat primarul Ioan Popa.

Programul festivalului:

|REȘIȚA FILM FESTIVAL|7-30 AUGUST

 

  • 7 AUGUST|Deschidereaoficială|DRAGOSTE 1. CÂINE (2018)|103’|Dramă|Regia – Scenariul: Florin Șerban|Distribuție:Valeriu Andriuță, Cosmina Stratan, Vitalie Bantaș, Florin Hrițcu, Mihaela Măcelaru|Un premiu şi 10 nominalizări GOPO.
  • 8 AUGUST|HOW TO TRAIN YOUR DRAGON 2 (2014)| 102’| Animație|Dublat în limba română|Regie:Dean DeBlois|Distributie: Cate Blanchett, Gerard Butler, JayBaruchel.

 

  • 9 AUGUST|BD LA MUNTE ȘI LA MARE (1971)| 102’|Comedie| Regie:MirceaDrăgan|Scenariu:Nicolae Țic, Mircea Drăgan|Distribuție:Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Puiu Călinescu, Ion Finteșteanu, Iurie Darie, Ioana Drăgan, Sebastian Papaiani.

 

  • 14 AUGUST|DE CE TRAG CLOPOTELE MITICĂ (1982)|119’| Comedie, Dramă| Regia: Lucian Pintilie| Actori: Mariana Mihuț, Petrica Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Ștefan Iordache.

 

  • 15 AUGUST – PUSS IN BOOTS|90’|animație, comedie|Dublat în limba română|RegiaChris Miller.

 

  • 16 AUGUST|VLAD ȚEPES (1979)|134’|Dramă, Istoric| Regia: Doru Năstase|Actori: Ernest Maftei, ȘtefanSileanu, Alexandru Repan,George Constantin, Vladimir Găitan, Vlad Rădescu, Emanoil Petruț, Silviu Stănculescu, Ion Marinescu.

 

  • 21 AUGUST – MIHAI VITEAZUL (1970)|107’|Istoric|Regia:Sergiu Nicolaescu|Actori: Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Ioana Bulcă, Alexandru Repan|Premiul pentru cel mai bun film istoric la Festivalul Internațional C.I.D.A.L.C (Comité International pour la Diffusion des Arts et des Lettres par le Cinéma).

 

  • 22 AUGUST – MADAGASCAR 3|90’|Animație, Aventură, Comedie|Dublat în limba română|Regia:EricDarnell|Distribuție:Ben Stiller, Chris Rock, David Schwimmer, JadaPinkett Smith.

 

  • 23 AUGUST – BULETIN DE BUCUREȘTI(1982)|88‘|Comedie|Regia:Virgil Calotescu|Distribuție:Mircea Diaconu, Catrinel Dumitrescu, Draga Olteanu Matei, Octavian Cotescu, Mitică Popescu, Ştefan Mihăilescu Brăila, Constantin Diplan, Rodica Mandache, Diana Lupescu, Radu Gheorghe, Dumitru Rucăreanu, Rodica Popescu Bitănescu, Aurel Giurumia.

 

  • 28 AUGUST- AMINTIRI DIN COPILĂRIE (1965)|68’|Aventură|Regia: Elisabeta Bostan|Distribuție: Ștefan Ciubotărașu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu, Emanoil Petruț|1965 – Gijon – Marele Premiu “OsoPardoAsturiano” și Premiul special al juriului, 1965 – La Plata – Premiul special al juriului, 1967 premiul special al Muzeului de artă din Los Angeles.

 

  • 29 AUGUST – MOROMEȚII ( 1987)|142’|Dramă|Regia: Stere Gulea|Distribuție: Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Gina Patrichi, Dorel Vişan, Petre Gheorghiu, Mitică Popescu, Florin Zamfirescu, Emilia Popescu, Teodora Mareş, Radu Amzulescu, Constantin Chiriac, Ionel Mihăilescu, Dan Bădărău, Ilie Gheorghe, Cornel Popescu.

 

  • 30 AUGUST – Închiderea oficială|MOROMEȚII 2 (2018)|109’|Dramă|Regia: Stere Gulea|Distribuție: Horațiu Mălăele, Dana Dogaru, Iosif Paștina|8 premii şi 5 nominalizări Gopo 2019.

foto: reprezentnativ

Lorena POENARU

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei