Firmele care săvârșesc ilegalități nu mai primesc amenzi, ci avertismente! Legea prevenirii a intrat în vigoare

modelmic+editorial

Legea care reglementează instrumentele ce trebuie să asigure prevenirea săvârşirii de contravenţii a intrat în vigoare, astfel că sancțiunile vor fi mai blânde de acum înainte.

Mai exact, inspectorii de stat nu vor mai putea aplica amenzi firmelor la prima abatere, ci doar un avertisment, cu condiția ca societățile să remedieze problemele într-un anumit interval de timp.

În următoarele trei luni, toate autoritățile cu atribuții de control și sancționare a contravențiilor au obligația să difuzeze materiale dedicate informării publice privind legislația în vigoare

„Legea prevenirii a intrat în vigoare. Adoptată de Camera Deputaților în luna noiembrie 2017, Legea a fost promulgată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial. De acum înainte, autoritățile de control vor aborda diferit problemele constatate. Mai precis, înainte de a aplica sancțiuni, acestea vor informa și direcționa publicul. În cazul săvârșirii anumitor fapte contravenționale, se va aplica un avertisment și se va stabili un plan de remediere pentru a acorda timp celui în cauză să intre în legalitate. Abia apoi se vor putea aplica amenzi și lua măsuri.

Prin noua lege se urmărește prevenirea săvârșirii de contravenții. Instituțiile statului trebuie să lucreze în sprijinul cetățenilor și să acționeze în mod preventiv”, explică deputatul cărășean Luminița Jivan.

Diana RADU

Stiri similare

1 Comentariu

  1. Adrian

    Fals !!!! Ati vrea voi sa fie asa.
    Firmele primesc avertisment doar la prima abatere.
    Daca o tin langa cu furatul de la stat … ia ghici … isi vor lua niste amenzi de sa le tina minte.
    Acum, dupa ce statul le iarta prima oara si doar le avertizeaza, nu mai au nici o scuza. Daca sunt prinse cu furtul si dupa aia … merita exact ceea ce vor primi de la stat.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei