Foc cu foc! Presa cărășeană, din nou la înălțime în poligonul Inspectoratului Județean de Jandarmi!

modelmic

Sub atenta oblăduire a locotenent-colonelului Ionel Dina Mănoiu, comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin „Gleneral de Brigadă Vasile Zorzor“, la poligonul din imediata apropiere a sediului jandarmeriei de pe Calea Timișoarei, a fost organizată astăzi „Cupa Presei la Tir“, un eveniment ce pare să devină o tradiție în relația consacrată dintre jurnaliștii și jandarmii cărășeni.

După un scurt antrenament, la care jurnaliștilor le-au fost puse la dispoziție trei cartușe, a urmat concursul, organizat în trei serii, grație unei prezențe numeroase a reprezentanților presei, cu 4 cartușe disponibile pentru fiecare jurnalist-trăgător. La final, podiumul a fost ocupat pe locul I de Laura Sgaverdea – Radio Reșița, locul II Sergiu Taban – Reper 24 și  pe treapta a III-a a podiumului de Ioan Iliasă – Prisma. Au mai executat foc cu foc în poligonul Inspectoratului colegii noștri de la Argument CS, Express de Banat, BlogMediaCid, Jurnal de Caraș-Severin și nu în ultimul rând Banat TV.

Acțiunea de astăzi face parte din seria de evenimente dedicate aniversării celor 168 de ani ai Jandarmeriei Române iar programul va continua în zilele următoare, cu:

– joi, 29 martie, orele 10 – 12 Simpozionul „Jandarmeria – trecut și prezent”, la Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Pautza” din Reșița;

– sâmbătă 31 martie, orele 10 – 14 – organizarea unor standuri de prezentare în Parcul Tricolorului și în Centrul Civic;

– marți 3 aprilie, orele 11 – 12 – ședință omagială dedicată Zilei Jandarmeriei Române în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, ocazie cu care 4 ofițeri jandarmi vor fi avansați în grad.

Marți, de la ora 12:00, în Centrul Civic al Reșiței, jandarmii cărășeni au pregătit exerciții demonstrative pentru publicul reșițean și nu numai, într-un adevărat spectacol ce nu trebuie ratat sub nicio formă, după cum ne-a precizat plutonier major Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.

Sergiu TABAN

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei