Foc de artificii: IPJ Caraș-Severin face bilanțul. Peste 370 de kg de articole pirotehnice, confiscate

modelmic

Peste 370 de kg de articole pirotehnice, în valoare de aproximativ 14.500 de lei, au fost indisponibilizate de polițiștii cărășeni, în cadrul acțiunii naționale ,,Foc de Artificii”, derulate în perioada 23 noiembrie 2020 –11 ianuarie 2021 și coordonate de Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Inspectoratul General al Poliției Române.

Acțiunea a avut ca scop verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă. În Caraș-Severin, polițiștii au derulat 43 de activități de control în complexe, pieţe, târguri şi alte obiective și au fost controlate 10 persoane fizice şi juridice autorizate.

Conform Alinei Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin, au fost depistate 11 persoane fizice şi juridice neautorizate să desfășoare activități cu materiale pirotehnice, fiind constatate 12 infracţiuni și aplicate 3 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea legislației în domeniu, în valoare totală de 4.500 de lei.

„În cadrul dosarelor penale instrumentate, polițiștii, sub coordonarea procurorilor, au efectuat 7 percheziții domiciliare, la adresele unor persoane bănuite de deținere și comercializare, fără drept, de materiale pirotehnice, în urma cărora au fost ridicate articole pirotehnice, bani și diferite mijloace materiale de probă.

De asemenea, pe perioada derulării acțiunilor au indisponibilizate, în vederea confiscării, peste 376 de kilograme de articole pirotehnice, din categoriile F1, F2 și P1, în valoare de peste 14.500 de lei”, mai precizează Alina Boeru.

Spre deosebire de alți ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, în Caraș-Severin nu au fost înregistrate evenimente negative ca urmare a folosirii fără drept, a materialelor pirotehnice.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei