Fonduri europene

 

Fonduri

Mai nou, nu se mai poate construi nimic fără fonduri de la UE. Guvernul, când întocmeşte bugetul anual, la capitolul investiţii tot ce ar trebui să se realizeze are ca bază de finanţare bănuţii de la UE. Primăriile nu pot reabilita o stradă, nici o banală toaletă de la o şcoală dacă nu au bănuţii de la UE. Cum, altfel, să se construiască bugetul dacă lipsesc activităţile impozabile, iar în ultimul timp şi lucrătorii. Pe de altă parte, dacă te duci într-o localitate la primărie, cu teren public ori privat în administrare, părăsit, cu betoane plantate în pământ, iarba cât casa, pe unele au început să crească adevărate păduri, şi zici ,,vreau să construiesc ceva aici, generator de bani la buget şi locuri de muncă”, primarul îţi răspunde “nuuuuu, aici vrem să facem altceva…” Trec anii şi nu se face nimic pe locul respectiv. Dezinteres, manipulare persuasivă sau i-a cumpărat bunica primarului localitatea şi face ce vrea cu jucăria lui.

În cadrul organismelor de gestionare a banilor europeni s-a încheiat exerciţiul financiar 2007-2013 cu un rezultat dezastruos şi nu mă refer doar la rata mica a absorbţiei fondurilor europene.

Începem exerciţiul financiar 2014-2010, cu aceleaşi comisii tehnice, care analizează proiectele, subordonate politic şi cu aceiaşi şefi de autorităţi de management ai programelor operaţionale?

Pentru a înţelege cât de necesară este o schimbare dau un exemplu despre ce a fost. Un proiect, să îl numim X5, a fost depus în cadrul unui “Program Operaţional”, în exerciţiul financiar 2007 – 2013. Proiectul X5 a fost respins, în primă fază, pentru câteva neconformităţi dintre care cea mai importantă era lipsa “Certificatului de urbanism”, fără de care nu puteai obţine “Autorizaţia de construire”, “Avizul de la Mediu”, etc. Pentru “Cetificatul de urbanism” trebuie avizul primarului, pentru asta trebuie să aibă o “Strategie de dezvoltare” şi un “Plan de urbanism zonal”.

Proiectul X5, fiind pus scanat şi pe web site-ul “Programului operaţional”, a fost vizualizat şi de o persoană competentă, angajată de la Bruxelles. Această persoană a transmis şefului autorităţii de management, al “Programului operaţional”, că proiectul X5 este interesant, să-i ajute pe autori să depăşească cu bine neconformităţile şi să dea drumul la finanţare. Credeţi ca primărul sau şeful autorităţii de management au ridicat geană după geană ? NUUUU…! Şi banii s-au întors la UE.

Aceşti politruci din comisii, din primării, din autorităţile de management au nişte maimuţe iar atunci când vrei să-ţi aprobe să construieşti un proiect dau drumul la maimuţe şi dacă nu le hrăneşti, nu treci mai departe. Mai grav este că aceste maimuţe au pregătire universitară.

Eugen LUPU

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. Alin Titus

    Dreptatea e de partea noastra a celor care vrem sa facem ceva in tara asta,
    dar interesul celor care stau pe pozitii de decizie e altul “INDIFERENTA FATA DE PROIECTELE EUROPENE”!

    Raspunde
  2. marius

    de ce nu sunt penalizate primariile care nu lasa investitorii sa construiasca, nu concesioneaza terenuri, de exp sa nu mai primeasca bani de la bugetul national sau de la cel judetean

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei