Fostul manager al Spitalului Municipal din Caransebeș își caută dreptatea în instanță

1

Cine și ce să mai înțeleagă ceva din toată harababura sistemului sanitar, care se produce atât la Reșița cât și la Caransebeș. Directori și manageri deopotrivă sunt numiți, demiși, re-numiți și iar demiși sau „transferați“ după nici 24 de ore. Îmi e foarte clar că există o logică POLITICĂ ce îmi scapă la această oră.

În acest talmeș-balmeș în care nimeni, dar absolut nimeni nu are măcar intenția să își îndrepte atenția către pacienți, Adrian Cican – fostul manager al Spitalului Municipal din Caransebeș își caută dreptatea în instanță.

„Împreună cu avocații am făcut o revenire în procesul pe care l-am deschis la Curtea de apel Craiova, al cărui termen este chiar astăzi. Faptul că noi contestăm și ceream anularea fostului ordin prin care am fost demis pe perioada stării de urgență, iar acum a apărut un alt ordin dat noaptea ca hoții de guvernul actual, într-o vineri spre sâmbătă, a trebuit să intervenim în dosar și să cerem suspendarea acestui ultim ordin. Va fi o procedură simplă prin care se va permite și reprezentanților Guvernului să facă întâmpinări în acest caz, iar în termen de 7, cel mult 10 zile se va judeca această cauză. După care vor urma desigur procese pe fond, iar în paralel cred că și pe latura penală.

Sunt curios și aștept semnale și din Parlamentul României care va discuta Ordonanța de Guvern 70, care a schimbat în integralitate Legea 55 care a apărut în Monitorul Oficial cu efecte imediate. Este și un conflict între cele două legi. Dacă astăzi ar veni un primar, sau un președinte de Consiliu Județean să numească un director la spital, nu contează că e Cican, sau Popescu, Ionescu sau indiferent cum, ar fi doi manageri: unul numit pe Legea 55 de autoritatea în subordinea căreia se află unitatea sanitară și unul numit de minister în baza OUG70.

Această ordonanță prevede trecerea în subordinea și coordonarea Ministerului Sănătății a tuturor spitalelor din Românie, ceea ce Legea 55, adoptată de Parlament, a abrogat din varianta inițială. Prin această ordonanță a avut loc efectiv o naționalizare a spitalelor; tu le-ai dat autorităților locale și județene spitalele în 2009 și 2010 să le gestioneze și acuma vi și le iei, dar cum le iei. Rămâne autoritatea locală și DSP-ul să finanțeze, iar tu vi și schimbi doar șefii, conform sintagmei „Pentru că pot“. E o contradicție între cele două Legea 55 și OUG70. Aceasta din urmă din păcate produce efecte, iar efectele nu pot fi înlăturate decât prin înlăturarea ei“, explică Adrian Cican.

De ce a fost dată această ordonanță? De ce ține Guvernul morțiș să aibă directorii de spital numiți pe criterii politice? Care este adevărul și motivul ascuns al acestor numiri? Sunt întrebări la care nu am un răspuns, dar cu siguranță îl vom afla într-o bună zi.

 

Dan AGACHE

 

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei