Fostul prefect Nicolae Miu Ciobanu, noul director al societății Aquacaraș! Va prelua funcția de săptămâna viitoare!

modelmic

Nicolae Miu Ciobanu, fostul prefect al județului Caraș-Severin, va prelua de săptămâna viitoare funcția de director executiv al societății Aquacaraș. Aflat în direct în redacția Reper 24, președintele PSD Caraș-Severin, Ion Mocioalcă, a dezvăluit că Ciobanu a câștigat selecția organizată în acest sens de Consiliul de Administrație al Aquacaraș și că își va intra în atribuții începând cu data de 4 decembrie.

Numele fostului prefect și director al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Caraș-Severin a fost deja vehiculat de ceva vreme în legătură cu preluarea conducerii Aquacaraș, fără să existe însă până în acest moment nici o confirmare oficială din partea autorităților județene.

A fost o selecție pentru Consiliu de Administrație, a urmat o selecție a CA pentru manager, sunt într-un calendar care am înțeles este pe final.

Este nevoie acolo de un om cu experiență și care să aibă și știința necesară care să le explice oamenilor încotro trebuie dusă societatea, pentru că ei până acum nu au înțeles, ei au avut grijă doar de lefuri mari în buzunarele lor. Au angajați mulți care nu știau unde e sediul Aquacaraș, aici nu mă contrazice nimeni, oameni care nu au trecut prin întreprindere și le intrau banii pe card.

Din analiza de oferte pe care a făcut-o CA, știu că dl Ciobanu, fostul prefect, ar fi câștigat această selecție și că din 4, luna viitoare, o să îl avem acolo.

Este o procedură extrem de greoaie, asta e legea, nimeni nu a vrut să greșească, dar măcar din 4 decembrie să intrăm într-o perioadă alertă de redresare a Aquacaraș”,  a explicat Ion Mocioalcă.

Puteți vedea aici emisiunea integrală cu deputatul Ion Mocioalcă:

 

 

Karina TINCUL

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei