[FOTO] De 1 aprilie, orăvițenii au petrecut pe Platoul din fața Gării

targ de primavara oravita

Oravița a îmbrăcat straie de sărbătoare de 1 aprilie. Cea de-a doua ediție a Târgului de Primăvara a fost un prilej pentru orăvițeni să testeze și să cumpere produsele bio expuse de către producătorii agricoli din mai multe zone din Banat.

Cea de-a doua ediție a Târgului de Primăvară de la Oravița este în plină desfășurare. Evenimentul, organizat de Primăria și Consiliul Local Oravița, cu sprijinul Direcției Agricole Județene Caraș-Severin, și-a propus de câțiva ani buni să aducă produsele tradiționale din Banat pe tarabele de pe platoul din fața celei mai vechi gări din țară, Gara Oravița.

Și-n acest an, gama de produse preparate de intreprinzătorii agricoli din Banat a fost una diversă. De la produsele apicole, preparatele din carne de porc, brânzeturile din zona de munte, țuica, vinul, până la exponatele de păsări, orăvițenii au avut parte, pe lângă vremea frumoasă de sâmbătă, de un 1 aprilie plin de culoare și presărat de fumul de la grătarele sfârâinde și îmbietoare pline cu produse tradiționale.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157682110728235″]

Ca la fiecare ediție, nu a lipsit nici concursul de preparate culinare, elevii din unitățile de învățământ orăvițean demonstrându-și  calitățile de chefi cu specific tradițional bănățean.

Cum de la un astfel de eveniment nu puteau lipsi spectacolele coregrafice specifice Banatului, pe platoul din fața Gării, timp de aproape 3 ore, dansul popular a fost cireașa de pe tortul manifestărilor prilejuite cu ocazia târgului. Au încântat publicul prezent ansamblurile: Ansamblul „Orăvițana” al Școlii Gimnaziale „Romul Ladea”, Ansamblul Liceului Teoretic „General Dragalina, ambele din Oravița, Ansamblul folcloric „Pupi dă floare” din Zăgujeni, Ansamblul folcloric „Obrejana” din Obreja, dar și Ansamblul „Soko” din comuna Socol.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157679621353322″]

Organizatorii nu i-au uitat nici pe cei mai mici dintre spectatori. Aceștia s-au bucurat de toboganul și caruselul plasate pe platoul din fața gării.

Cei care nu au reușit să viziteze Târgul de Primăvară de la Oravița sâmbătă, o mai pot face astăzi, până la ora 19.00, când cortina se va așterne peste evenimentul ce a vestit primăvara orăvițeană, fără prea mari păcăleli.

 

John GAVRILESCU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei