Doina Frunzăverde: „Fuziunea cu UVT va continua, indiferent cine va ajunge rector al UEM”!

Fuziunea cu UVT

Negocierile privind realizarea protocolului de fuziune prin absorbție dintre reprezentanții Universității Eftimie Murgu din Reșița și cei ai Universității de Vest din Timișoara, continuă. Fuziunea se va realiza până cel târziu în luna octombrie a acestui an, indiferent de cine va deveni rector al universității reșițene, afirmă actualul rector Doina Frunzăverde. 

În ceea ce privește fuziunea cu Universitatea de Vest din Timișoara, negocierile continuă, suntem într-un stadiu destul de avansat. Am clarificat foarte multe dintre aspectele pe care ni le-am propus în luna septembrie să le clarificăm. Nu suntem în foarte mare grabă în acest moment, pentru că fuziunea poate să intre în vigoare în cazul în care Senatele celor două universități, pe proiectul de protocol de fuziune, vor vota pentru fuziune, abia cu data de 1 octombrie”, a precizat pentru Reper 24, Doina Frunzăverde.

Universitatea Eftimie Murgu din Reșița va trece în perioada următoare prin alegeri, urmând să fie stabilită o nouă echipă de conducere. Indiferent însă cine va ajunge la cârma instituției de învățământ, negocierile de fuziune vor continua, susține Frunzăverde.

„Persoanele care vor ocupa diferite poziții în structurile de conducere colective vor trebui să respecte voința majorității membrilor comunității academice de la Reșița. În luna septembrie, când am consultat comunitatea academică, 98 de cadre didactice, cadre didactice auxiliare, persoane făcând parte din categoria personalului nedidactic au votat pentru începerea negocierilor de fuziune și 30 împotrivă, ceea ce exprimă cu o foarte largă majoritate voința comunității reșițene în primul rând de a discuta și de a primi o propune privind un astfel de protocol de fuziune”.

După ce negocierile dintre cele două unități de învățământ superior vor fi finalizate și se va realiza un protocol de fuziune, acesta va fi prezentat ministrului Educației precum și Senatelor celor două universități.

Doina Frunzăverde: „Studenții de la Reșița nu vor avea de suferit în urma fuziunii”!

Reprezentanții celor două universități nu au stabilit încă ce discipline se vor păstra la Reșița în cazul fuziunii cu universitatea din Timișoara, dar rectorul Frunzăverde dă asigurări că actualii studenți ai UEM nu vor avea de suferit.

„Sigur vom trece treptat pe programele de studii care sunt în oferta de studii actuală a UVT. Acest lucru, conform legii, se poate face numai treptat, începând cu anul întâi de studii, nu poți să schimbi planul de învățământ pentru studenții care se află deja înmatriculați la o universitate. Urmează să analizăm, să vedem în ce măsură planurile noastre la programele existente și la Reșița și la Timișoara, concordă și cu ceea ce este la Timișoara. (…)

Dar nu mă aștept să fie diferențe foarte foarte mari, dacă una sau alta dintre discipline va dispărea, cu siguranță în locul lor vor apărea alte discipline care sunt din același domeniu, deci nu va fi nici un fel de problemă”, a mai precizat Doina Frunzăverde.

Negocierile sunt încă în plină derulare, drept urmare studenții care vor termina anul acesta la Eftimie Murgu vor primi tot diplome emise de universitatea reșițeană. Ei vor fi însă probabil ultima generație care va absolvi Universitatea Eftimie Murgu, înainte ca aceasta să se transforme în centru de studiu al Universității de Vest din Timișoara.

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. BAZINGA

    Daca UVT are simtul onoarei si demnitatii,nu va remorca nciodata un cadavru academic gen UEM!Mi se pare absolut scandalos si imoral,ca toata mizeria de la UEM sa fie bagata sub pres,in mod parsiv si miselesc de Madam Doina ,prin fuzuinea prin absorbtie girata de UVT!Ar fi inca o dovada,ca se poate orice prin pile politice si academice!UEM e in coma,se stie si acest lucru s-a produs datorita grandomaniei si lipsei de viziune a lui Madam Doina si a “”vizionarului securist””de Mihaila,care s-au extins haotic si aberant cu tot felul de specializari absurde si nerealiste,fara nicio perspectiva de absorbtie profesionala!Nu cred ca UVT se va manji sa acorde diplome cu antetul lor,pentru nulitatile de la UEM Resita!

    Raspunde
  2. Florin

    Doamna ne transmite ca situatia in care a ajuns universitatea sub mandatul domniei sale nu are alta rezolvare decat asimilarea UEM de catre UVT . Multumim liderului de partid pentru rectorul de la UEM .

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei