GÂNDIRE AFORISTICĂ (48)

modelmic

Umilirea la bărbații adevărați este motor. La cei slabi, – frână.

#####

Chateaubriand: “Actrițele îi protejau pe autori, iar uneori erau chiar la originea averii lor.”

Anonimus: “Mare durere este inversarea actuală a ambelor.”

#####

EVOLUȚIE:

Profesie – aptitudini, perfecționare, dăruire;

Câmpul muncii – piața muncii;

Slujbă – job.

#####

Scrie halucinat și publică în delir locuri comune. Acasă are o statuetă a tautologiei. La Uniune, pe birou, – un bust metaforizând prolixul. Este omul zilei.

“Taci tu, rațiune stupidă!” (Pascal). Taci și tu, minimă decență!

#####

Presupunând țeluri și intenții pozitive, – nu șefi răi, dar nici șefi buni; șefi drepți. Șefii răi instaurează teroare; cei buni, anarhie.

#####

  Octavian Apahideanu

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei